de Victor Grigore, Webphoto.ro

Aflată chiar lângă Şcoala Spaniolă de călărie şi lângă Palatul Hofburg, reşedinţa de iarnă a habsburgilor, biserica Sfantul Augustin are o istorie la fel de îndelungată ca familia imperială. Capetele încoronate veneau aici pentru a participa la slujbele duminicale şi tot aici au avut loc câteva dintre cele mai faimoase nunţi din istorie.

arcada gotica friedrich der schone

Printre personalităţile care s-au căsători aici se numără: împărăteasa Maria Tereza, Napoleon Bonaparte şi împăratul Franz Joseph, a cărui statuie e chiar în piaţeta de lângă biserică.

cenotaf

Biserica gotică, albă şi cu linii simple e şi mănăstire pentru câţiva călugări augustini. Istoria acestei biserici ne poartă în timp până în secolul 14, pe vremea primului ei ctitor, Frederic cel Frumos.

interior neogotic papa

Printre obiectele de artă cele mai remarcate se numără mormântul arhiducesei Cristina. Sculptat de veneţianul Antonio Canova, cenotaful are forma unei piramide, cu personificări ale Virtuţii şi Milosteniei. Un leu şi un înger se prosternează la intrarea în piramidă, deasupra căreia stă portretul Mariei Cristina. Un artist deosebit de important, Antonio Canova a realizat mai multe monumente funerare pentru personalităţi folosind motivul piramidei, dar acesta de faţă e considerat o capodoperă în istoria monumentelor funerate.

candele augustin

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Biserica Sf Augustin din Viena, biserica personală a familiei imperiale, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Mai multe articole din secțiunea Destinatii
Meniu
Facebook
Alte pagini
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

Links