Cea mai importantă biserică din lumea catolică, Sfântul Petru din Roma, trebuia să aibă o piață publică în față, din care să poată fi admirată, pe potriva măreției clădirii. Deși fațada de tip cortină blochează mare parte din impunătorul dom, desenat de Michelangelo, care nu poate fi văzut decât de la depărtare, Piazza San Pietro e considerată de mulți o atracție în sine, un loc în care să meditezi, fie ca pelerin, fie ca iubitor de artă. Numărul mare de vizitatori la orice oră nu e un impediment pentru a simți aerul de glorie și excelență artistică, pe care Gian Lorenzo Bernini l-a dat acestei piețe.
Spațiul a fost remodelat la mijlocul secolului al XVII-lea, când bazilica era demult terminată. Întreaga compoziție cuprinde două spații trapezoidale, unul în fața bisericii, altul către bulevardul croit de Mussolini mult mai târziu, având în mijloc un imens spațiu circular, numit de arhitecții italieni ovato tondo. Elipsa e sugerată, fără să fie închisă, de două arce de cerc din coloane dorice. Deși de dimensiuni masive, acestea au adoptat cel mai auster dintre stilurile antichității, pentru a nu eclipsa coloanele corintice, mai decorative, ale bazilicii Sfântul Petru, cu fațadă creată de Carlo Maderno.
În total, sunt 248 de coloane din piatră toscană. Arcurile de cerc sunt compuse din patru rânduri de coloane, câte două perechi, cu un coridor între ele și acoperiș din țiglă. Astfel, spațiul se închide privirii pe laterale, fără a exista un zid, și pentru a orienta privirea în față. Soluția a fost aleasă, după mai multe propuneri, abandonând ideea tradițională a arcadelor. Cele patru rânduri de coloane pereche par să dispară atunci când stai în anumite locuri marcate în pavaj, ceea ce creează un joc vizual cu senzație de mișcare.
Într-unul din desenele preliminarii, Bernini și-a imaginat conturul pieței ca pe brațele deschise ale bisericii. Într-adevăr, văzută de sus, imaginea seamănă cu două antebrațe, cu arcele de cerc părând palmele închise pentru a proteja ceva.
Apostolul Petru
Inevitabil, ochii sunt atrași de obeliscul de 25 de metri, vechi de 4.000 de ani, adus de la Heliopolis de împăratul roman Caligula. Și nu doar privirile, ci și imaginația căutătorilor de mistere și conspirații se îndreaptă spre această bucată unică de granit roz egiptean, doar una din multele dovezi ale fascinației pe care Egiptul antic a exercitat-o. Efortul de a transporta și de a ridica din nou obeliscul, cu tehnologia antichității, a fost imens. Chiar și mutarea lui, dintr-o poziție laterală, în poziția centrală de astăzi, în perioada medievală, a fost o provocare inginerească.
capitelurile corintice ale fațadei lui Maderno
Deși acum are o cruce în vârf și o inscripție creștină, cel mai mare obelisc din Roma are de jur împrejur semnele zodiacului, fiind și un ceas cu cadran solar. Inscripția actuală, care a înlocuit dedicația împăratului, scrie „Christus Vincit, Christus Regnat, Christus Imperat. Christus ab omni malo plebem suam defendat.” („Hristos învinge, Hristos împărățește, Hristos poruncește. Hristos apără poporul Său de orice rău”.) Razele din pietre de pavaj albe imită de asemenea razele soarelui. Heliopolis („orașul soarelui”) era orașul egiptean antic unde se oficia cultul zeului păgân Atum.
Despre Atum egiptenii credeau că s-a creat singur, dintr-o movilă de pământ, care a apărut după retragerea apelor primordiale. Forma acelei ridicături de pământ aducea puțin cu o piramidă, formă geometrică aflată în vârful oricărui obelisc. Simbolismul păgân al obeliscurilor e misterios și controversat, reprezentând fie o rază de soare, ori energii solare ce se ridică înapoi dinspre pământ, urmând renașterea zilnică a soarelui. Atum era reprezentat în multe feluri, ca un rege (era cel care transporta sufletul faraonului în afara piramidei) sau ca variate animale, între care și șarpele. Era asociat cu ideea de renaștere, cu apusul soarelui, completându-l pe Ra, soarele la răsărit.
Inițial exista o singură fântână arteziană în piață, dar a mai fost adăugată una pentru simetrie. Mai multe locuri din piață sunt marcate cu pietre de culori diferite, cum ar fi locurile din care coloanele par să se alinieze sau locul unde un turc a încercat să îl asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea.
În fața bazilicii, sunt două statui gigantice ale apostolilor Pavel (ținând o sabie de doi metri, care era poleită cu aur, simbolizând Cuvântul lui Dumnezeu) și Petru (ținând în mână cheile Împărăției Cerurilor). Cu tot cu socluri, aceste statui au peste 9 m înălțime. Statuia lui Petru e opera lui Giuseppe de Fabris, în timp ce statuia lui Pavel e sculptată de Tadolini, ambele din marmură de Carrara.
Apostolul Pavel
Ca și fațada bazilicii, coloanele au deasupra statui din travertin. În total 140 de sfinți sunt reprezentați pe aceste coloane.
Mai multe despre: Destinatii • arhitectura • coloane • Gian Lorenzo Bernini • Italia • orase • Piazza San Pietro • Renastere • Roma • Sfantul Petru • stilul corintic • stilul doric • VaticanMai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea
Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.