Înghețul și dezghețul, vântul și apele au creat pe crestele Munților Bucegi câteva monumente naturale care atrag turiștii și aprind imaginația celor care le privesc. Nu se poate ști cu certitudine dacă pe lângă efectele fenomenelor naturale monumentele nu au fost modelate și de mâna omului. Din păcate, urmele trecerii celor mai puțin civilizați dintre noi sunt vizibile prin inscripții cu vopsea sau scrijelituri în piatră.

”sfinx”/ ”caraiman”/
Sfinxul si releul de pe Caraiman

Pentru a le feri de acțiunea distructivă a omului, Babele au fost îngrădite cu un gard de sârmă. Apropierea telecabinei care îi aduce fără prea mare efort pe turiști din Bușteni a făcut ca muntele din spatele cabanei să se transforme într-o adevarată groapă de gunoi.

”babele”/
Babele, monument natural geologic

În limita spațiului disponibil, Cabana Babele vă poate oferi găzduire peste noapte, dar trebuie să aveți în vedere că e vorba de condiții specifice unei cabane alpine. Apa caldă nu e disponibilă, dar cabana e bine încălzită tot timpul anului. Există și camere de două paturi, dar și camere cu peste zece paturi.

”cabana
Cabana Omu

De la Babele se poate ajunge în aproximativ o oră la Cabana de pe Varful Omu (2.505 m altitudine), locul cel mai înalt din România populat tot timpul anului. Condițiile de cazare sunt similare, fiind admirabile eforturile cabanierilor de a primi cu ospitalitate turiștii care înfruntă climatul neprietenos al locului. Chiar și în toiul verii nu uitați echiparea adecvată pentru munte întrucât rafalele de vânt sunt năprasnice la această altitudine iar nopțile foarte reci.

”magarusi”/
Măgărușii și turmele ciobanilor sunt printre ultimele creaturi care se aventurează în acest mediu

Dacă ați urcat până la această altitudine puteți face o excursie și până la releul Coștila (accesul în incintă e interzis), de unde se poate vedea și Crucea de pe Caraiman (2.291 m altitudine), construită între 1926 și 1928 în memoria eroilor ceferiști căzuți în primul război mondial.

”crucea
Crucea de pe Caraiman

Dacă nu preferați comoditatea telecabinei există numeroase trasee turistice pe care puteți ajunge la Babele sau pe Vârful Omu. Traseele sunt accesibile doar pe timpul verii și au ca puncte de plecare Bușteni, Predeal, Sinaia, Bran etc.

”creste
Crestele Bucegilor

VN:F [1.9.13_1145]
Rating: 7.0/10 (3 votes cast)
Monumentele geologice din Bucegi: Sfinxul și Babele, 7.0 out of 10 based on 3 ratings

Similar:


Tags: , , , , ,

Use the above Facebook login to comment, or, use Wordpress login bellow to comment

Nume (required)

Email (required)

Website

Parerea ta:

RCA cu 10% reducere

Cataloage de prezentare
Folositi imaginile in avantajul dumneavoastra. Un catalog de prezentare e o modalitate ideala de punere in valoare a produselor oferite.
Cantece pentru copii
O colectie de cantece vesele pentru copiii de gradinita
Creare site
Internetul e noua poarta catre afaceri a oricarei companii. Asigurati-va ca sunteti bine reprezentati in lumea virtuala pentru a avea cele mai bune rezultate in lumea reala.
Invitatii la evenimente
Folositi datele din pagina de contact pentru trimiterea comunicatelor si invitatiilor la evenimentele organizate de dumneavoastra si pe care le-ati dori prezentate pe acest site.

English English version homepage Acasa Prima pagina Anunturi foto Anunturi gratuite Foto-destinatii Imagini din locuri care trebuie vazute Foto-reportaje Fotografie de eveniment Pentru copii Sectiune dedicata celor mici Cataloage publicitare Creatie si fotografie de produs Webdesign Site-uri de prezentare Contact Pagina de contact

Galerii de imagini cu sute de fotografii care pot fi descarcate in sectiunea:
Albume cu imagini

 

O sectiune dedicata exclusiv copiilor: jocuri, povesti pentru copii, cantece, clipuri amuzante, jucarii traznite si, bineinteles, multe galerii de imagini cu copii simpatici.
KIDS

Fotografii amuzante, imagini care fac inconjurul internetului, sau trimise de vizitatori pe
-- www.pozata.ro
Poze haioase cu animale
-- www.animalici.ro
Cel mai bun organizator de petreceri de Craciun soseste cu reni adevarati pe
-- www.craciun-fericit.ro
Site-ul preferat al vanatorilor de eclipse, imagini cu luna, soarele si diverse astre pe
-- www.astrofoto.ro
Anunturi gratuite: imobiliare, auto, matrimoniale, locuri de munca, oferte de afaceri
-- www.anunturilazi.ro

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.