de Victor Grigore, Webphoto.ro

Cea mai faimoasă clădire din Budapesta, Parlamentul ungar, are pe o latură Dunărea iar pe alta piaţa Kosuth. Traversând această piaţă se ajunge la o altă clădire maiestuoasă ce aminteşte măreţia arhitecturii imperiale din epoca austro-ungară. Aici era Ministerul de Justiţie înainte de comunism, în prezent aici fiinţând Muzeul de Etnografie din Budapesta. Clădirea a fost construită între 1893 şi 1896 de arhitectul Alajos Hauszmann. Stilul e unul eclectic, cu o puternică amprentă barocă şi ecouri ale renaşterii.

muzeu etnografie coloane negre

Exteriorul e mai apropiat de clasicismul obişnuit al unui palat de justiţie, cu un fronton triunghiular susţinut de şase coloane imense şi statui alegorice inspirate din mitologia greco-romană. Interiorul e organizat în jurul unei săli principale imense, folosită pentru expoziţii temporare şi evenimente, cu balcon circular pentru etajele superioare. Coloane din marmură neagră susţin bolta cu decoraţiuni bogate şi stucaturi aurite.

mobila etno

În cadrul expoziţiei permanente se pot vedea costume ungureşti, unelte din viaţa de zi cu zi şi elemente ale unei case tradiţionale, provenite din fostul muzeu al satului. De asemenea, expoziţia urmează marile sărbători din calendar şi obiceiurile asociate lor în tradiţia maghiară. Periodic, sunt prezentate alte culturi în cadrul unor expoziţii temporare, aşa cum a fost cazul expoziţiei dedicate civilizaţiei japoneze, cu obiecte specifice samurailor şi demonstraţii de arte marţiale.

costume unguresti

tavan pictat

ceramica

decoratiuni baroce

judo

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Muzeul de Etnografie din Budapesta, într-un palat baroc, fost minister de Justiţie, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Mai multe articole din secțiunea Destinatii
Meniu
Facebook
Alte pagini
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

Links