de Victor Grigore, Webphoto.ro

Michelangelo Buonarroti e unul dintre cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor, cu sculpturi care aproape că ating perfecţiunea, ca aceea a lui David (aflată în Florenţa), Moise (parte a monumentalului mormânt al Papei Iuliu al II-lea din biserica San Pietro in Vincoli din Roma), Pieta (găsită în bazilica Sfantul Petru din Roma). Şi picturile sale au făcut istorie, cum e cazul Sfintei Familii (se află la Florenţa, în Galeriile Uffizi), tavanul Capelei Sixtine şi peretele înfăţisând Judecata de Apoi (de la Vatican).

michelangelo botezatorul michelangelo

Într-o biserică mai puţin faimoasă din Roma, San Giovanni Battista (Ioan Botezătorul) al Florentinilor, poate fi admirată o statuie atribuită lui Michelangeo, din perioada de tinereţe. Statuia reprezintă silueta firavă a Botezătorului ţinând o cruce aurită. Despre această statuie din marmură s-a crezut anterior că e creaţia lui Donatello.

mitre papale

Colecţia aflată la etajul superior al bisericii Giovanni Battista adună obiecte de artă şi moaşte donate de comunitatea florentină din Roma. Cel mai remarcabil discipol al lui Michelangelo, Gian Lorenzo Bernini, are două sculpturi în colecţie, bustul lui Antonio Cepparello şi al lui Antonio Coppola. O temă tradiţională a artei creştine, Fecioara cu Pruncul, e şi ea reprezentată în mai multe variante picturale şi sculpturale semnate Pierino da Vinci, Daniele da Volterra, Girolamo Batoni. Relicvele sunt păstrate în casete speciale, ele însele opere de artă modelate asemeni unor bijuterii în aur, argint, lemn sau bronz. Una dintre acestea e creaţia lui Benvenuto Cellini.

muzeul florentinilor Fecioara Maria

Ioan Botezătorul a fost ales protector al Florenţei, unul dintre cele mai active oraşe ale renaşterii italiene. Biserica din Roma cu hramul său a fost începută încă din secolul XVI. Chiar şi Michelangelo a trimis un proiect, dar cel al lui Giacomi della Porta a fost preferat în cele din urmă. Biserica florentinilor se află pe bulevardul care prelungeşte podul de peste râul Tibru proiectat de Donato Bramante, chiar la intrarea în Castelul Sant’Angelo. E una dintre principalele artere turistice care leagă oraşul de Catedrala Sf Petru de la Vatican, o altă operă a lui Bramante.

relicva
Un presupus fragment din moaştele Mariei Magdalena, păstrat într-o casetă specială

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (2 votes cast)
O operă de tinereţe a lui Michelangelo, păstrată printre odoarele unei biserici, 9.0 out of 10 based on 2 ratings

Mai multe articole din secțiunea Destinatii
Meniu
Facebook
Alte pagini
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

Links