de Victor Grigore, Webphoto.ro

În ton cu un dicton biblic, deşi aceasta e una din cele mai reprezentative şi mai impunătoare clădiri din Napoli, biserica aceasta poartă hramul unuia dintre cei mai umili sfinţi ai evului mediu italian. Francesco di Paola a mers pe urmele lui Francisc din Assisi şi al pustnicilor din creştinismul răsăritean. Sf Francisc din Paola s-a născut într-o familie bogată, dar a ales o ruptură radicală de acest statut şi traiul într-o peşteră îndepărtată. Francisc a renunţat să mai consume carne şi alte produse animale, într-un post perpetuu, dar nu se sfia să fie dur cu oamenii, inclusiv cu capetele încoronate, pe care le mustra.

bazilica san francesco

Bazilica de faţă, care imită panteonul de la Roma, nici nu era destinată a fi o biserică, ci un monument pentru Napoleon Bonaparte. Impetuosul corsican împânzise europa cu o dinastie proprie de rubedenii încoronate sau căsătorite în familii domnitoare. Dar sorţii s-au schimbat şi pentru el şi pentru cel ce comandase proiectul redesenării actualei Pieţe a Plebiscitului, regele Murat al Napolelui, căsătorit cu sora lui Napoleon. Burbonii şi-au redobândit tronul în Napoli, reluând lucrările la principala piaţă a oraşului.

nunta dome

La un capăt al pieţei e bazilica sfântului Francisc, cu domul ei care seamănă izbitor cu panteonul şi coloanele sale groase, în timp ce în celălalt capăt se găseşte Palatul Real, reşedinţa familiei regale.

panteon paola

Biserica are o cupolă înaltă de 53 m şi e pusă în valoare de un portic semicircular cu 38 de coloane dorice, proiectat de Leopoldo Lapera. Ansamblul e făcut să semene cu piaţa din faţa catedralei San Pietro de la Vatican. Frontonul triunghiular în stil clasic se sprijină pe şase coloane ionice. Domul principal e susţinut la interior de 34 coloane de 11 m înălţime. Arhitectul Pietro Bianchi a terminat lucrările la biserică în 1846.

palatul regal

În spaţiul deschis foarte vast al Pieţei Plebiscitului, între biserică şi palatul regal, sunt două statui ecvestre, reprezentându-i pe Carol al III-lea al Spaniei şi pe Ferdinand I, ambii domnitori ai regatului napolitan din dinastia de Burbon.

mire mireasa

carol burbon
Regele Carol al III-lea, din casa de Burbon

murat coloane si fronton
Regele Giacchino Murat al Napolelui, cel care a iniţiat proiectul acestei pieţe

biserica din napoli

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Panteonul din Napoli, bazilica San Francesco di Paola, 10.0 out of 10 based on 2 ratings

Mai multe articole din secțiunea Destinatii
Meniu
Facebook
Alte pagini
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

Links