de Victor Grigore, Webphoto.ro

Există mai multe lucrui pentru care Dioclețian a rămas în istorie, pe lângă persecuțiile sale împotriva creștinilor. A construit cele mai mari băi publice, a împărțit pentru totdeauna Imperiul Roman în două, între Apus și Răsărit (Bizanț), cu urmări vizibile până astăzi. A încercat fără succes să oprească uriașa criză economică din imperiu printr-o reformă monetară. Dar Dioclețian e, de asemenea, și singurul împărat roman care s-a retras din funcție, fără să fi fost obligat să o facă.

panorama split

După 21 de ani de domnie, Dioclețian a ales locul actualului oraș croat Split, aflat nu departe de locul unde se născuse. Split e cel mai mare oraș și portul cel mai important de pe coasta dalmată, parte dintr-o salbă de stațiuni faimoase de pe țărmul Mării Adriatice. Palatul lui Dioclețian era înconjurat de ziduri groase ca o fortăreață și era suficient de mare ca să găzduiască 10.000 de oameni, ceea ce, pentru standardele antichității, echivala cu un oraș mediu. Diocleția s-a îndrăgostit atât de mult de palat și de grădinile lui elaborate, că a refuzat rugămințile insistente de a se întoarce pe tronul de la Roma.

capitel corintic flori
capitelurile corintice păstrate din mausoleul lui Dioclețian dau mărturie de finețea artistică a constructorilor latini

Ca împărat, Dioclețian poate fi socotit un precursor al socialiștilor. Și nu doar pentru aversiunea sa față de creștinism, în care vedea un pericol la stabilitatea și tradițiile imperiale. Avusese parte, e drept, de „o grea moștenire”, căci împărații dinaintea sa folosiseră vistieria imperiului pentru a cumpăra bunăvoința maselor, prin ceea ce s-ar numi astăzi „programe de asistență socială”. Pentru finanțarea lor, Dioclețian a apelat la aceleași metode ca predecesorii: devalorizarea monedei, prin diluarea conținutului de metal prețios (deci inflație) respectiv, creșterea taxelor. Pentru că oamenii nu mai aveau încredere în moneda bătută la Roma și preferau să schimbe mărfurile direct, Dioclețian a mers mai departe, impunând prețuri fixe, reglementări ale comerțului și interdicția țăranilor de a-și părăsi ogorul sau obligația pentru copii de a urma meseria părinților în anumite domenii. „Legarea de glie” a iobagilor din evul mediu își are originile în această perioadă decadentă.

Pe măsură ce libertățile civile scădeau, creștea nivelul represiunii. Armata aproape și-a dublat efectivele sub Dioclețian, (de la 200 la 400 de mii de soldați) în ton cu agresivitatea perceptorilor de biruri. Militarii participau activ la „strângerea șurubului”, trecând la rechiziții directe din gospodării, dar erau și una din direcțiile în care se scurgea bugetul deficitar al imperiului, nevoit să acopere solde tot mai numeroase și mai mari. A crescut, de asemenea și pompa cu care se prezenta împăratul, care se pretindea a fi fiul lui Jupiter, în onoarea căruia încă mai există un templu în incinta palatului. Curtenii îi sărutau poala veșmântului, iar în rarele ocazii în care împăratul apărea în public, tot ce le era permis muritorilor de rând era să plece privirea în pământ și să salute. Curiosul care ar fi cutezat să ridice capul din pământ și să îl privească în ochi pe augustul împărat risca pedeapsa capitală. Pare un progres uriaș pentru militarul de carieră Dioclețian, fiul unui fost sclav, născut chiar pe acest tărâm al măslinilor, loc de care a rămas atașat toată viața.

grigore din nin leu roman
statuia gigant a părintelui croat Grigorie din Nin are piciorul lustruit de atingerile credincioșilor și turiștilor

Palatul lui Dioclețian supraviețuiește până astăzi, dar într-o formă care l-ar face de neremarcat de către un turist distrat. Clădiri din diferite epoci, inclusiv bănci moderne și galerii comerciale, s-au țesut între zidurile și pe sub bolțile uriașe ale pivnițelor imperiale. Mausoleul lui Dioclețian ocupă mare parte din curte, dar și acesta a fost încorporat în ce e acum clădirea cea mai impresionantă din sit: catedrala Sfântul Domnius al Dalmației. Este o catedrală în stil romanic, cu câteva statui superbe și adăugiri renascentiste. Clopotnița are scară interioară, pentru a ajunge într-un punct din care te poți bucura de panorama orașului, peste peninsulă și țărmul adriatic.

portul split clopotnita romanica
portul Split și clopotnița

Un alt punct foarte frumos din oraș e promenada de pe faleză, umbrită de palmieri și înțesată de cafenele de lux. O statuie uriașă, aflată chiar la intrarea în centrul vechi al orașului, îl cinstește pe Sfântul Grigorie din Nin. Acesta a fost versiunea croată a lui Martin Luther, impunând, cu 50 de ani înaintea părintelui Reformei, folosirea limbii croate în predici și slujbe, în locul latinei, fără însă a încerca și o separare de Biserica Catolică. Split e un oraș cultural, în care sculptura e la loc de cinste. Marele sculptor național Ivan Mestrovic, care a realizat câteva statui marcante și în România, are un muzeu special aici.

soldati romani

Peste tot în Split, dar și în orașele din jur, până la granița cu Muntenegru, pot fi văzute graffitiuri impresionante cu sigla echipei locale de fotbal Hajduk Split. Echipa e faimoasă pentru opoziția la ocupația nazistă, într-un oraș care simpatiza cu partizanii comuniști ai lui Tito. În mod ironic, emblema clubului, șahul alb și roșu, provine de la simbolul folosit de tabăra adversă, de Ustașii fasciști. La aniversarea clubului Hajduk, localnicii din Split au transformat întregul oraș într-o peluză uriașă, aprinzând la fiecare balcon torțe roșii în miez de noapte. Sportul e la mare preț în orașul unde s-au născut Goran Ivanisevic, fotbaliști de națională și atleți remarcabili. Nu e de mirare că municipalitate a investit în renovarea stadionului, care a devenit el însuși o atracție turistică.

cornintic palmieri

Nu departe de Split, la mai puțin de o oră de mers cu mașina, se află districtul Kaștela, cu numeroase stațiuni litorale, care au vedere către peninsula Split. Iar mai departe, se află splendidul Troghir, unul din cele mai bine conservate orașe medievale din Europa.

peninsula split

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.5/10 (2 votes cast)
Split, locul ales de Dioclețian - primul împărat care s-a pensionat pentru a trăi într-un palat la malul mării, 6.5 out of 10 based on 2 ratings

Mai multe articole din secțiunea Destinatii
Meniu
Facebook
Alte pagini
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

Links