Ultima cină luată de Iisus și apostolii Săi înanintea procesului și răstignirii e una din cele mai populare scene din iconografia creștină. Tradiția ei e atât de veche, încât ea a fost desenată și pe pereții catacombelor, când creștinismul era ilegal. Fundamentul biblic al acestui motiv artistic e momentul foarte semnificativ, descris de toate cele patru Evanghelii. E momentul când Iuda își recunoaște trădarea, când Iisus instituie taina euharistiei (împărtășania) cu pâinea și vinul, preschimbate în trupul și sângele Domnului. E urmat de una din cele mai semnificative predici și de actul spălării picioarelor apostolilor de către Iisus.

Vesticii – catolici și protestanți – numesc această scenă „ultima cină”, în timp ce ortodocșii din Răsărit tind să accentueze nu aspectul cronologic, ci latura religioasă a ceea ce ei consideră un miracol continuu săvârșit în timpul liturghiei duminicale. De aceea, grecii numesc scena Cina Mistică, iar alți ortodocși, ca rușii sau românii o numesc Cina cea de Taină. Și reprezentările se deosebesc, între Est și Vest.

cina cea de taina

În Răsărit, masa e de obicei rotundă, iar personajele sunt prezentate în modul tipic bizantin. De obicei, doar Hristos are aură, întrucât se presupune că apostolii au primit Harul abia de Rusalii (pentacost) la 50 de zile după înviere. În alte variante, doar lui Iuda îi lipsește aura sfințeniei. În multe icoane și fresce personajele sunt așezate pe perne la masă, iconografia răsăriteană alunecând către prezentarea Domnului ca așezat pe un tron.

Iisus Hristos

Istoricii moderni pun la îndoială folosirea mesei și scaunelor de către evreii săraci din antichitate, mult mai plauzibilă fiind poziția orientală, aproape culcat pe niște perne, mâncând cu o mână mâncarea așezată peste o pânză, pe un pat sau pe podea. Simplă coincidență sau nu, mai aproape de această imagine e reprezentarea bizantină a lui Hristos în interiorul unei mandorle, o aură de forma unei migdale, în care sunt prezentate și icoana Nașterii dar și cea a Învierii. Puteți vedea o reprezentare conservator – ortodoxă a Cinei în fotoreportajul de la mănăstirea Studenica din Serbia.

apostolul petru
Apostolul Petru

De asemenea, ordinea personajelor la masă și hainele purtate variază mult între Răsărit și Apus, dar și în interiorul celor două lumi.
Cea mai faimoasă reprezentare occidentală a Cinei Mistice îi aparține lui Leonardo da Vinci și a fost copiată de nenumărate ori, atât în Apus, cât și în Răsărit, sub formă de pictură, mozaic, basorelief, broderie, colaj fotografic, chiar și grafică generată pe calculator. Originalul este o frescă, aflată într-o mănăstire italiană din Milano. Un mozaic, ce o reproduce la scara 1/1 poate fi văzut în Viena, în biserica Minoriților.

simon
Apostolii Matei, Tadeus și Simon Petru
Tapiseria de la Muzeul Vaticanului reproduce de asemenea opera lui Da Vinci în mărime naturală și e munca unui atelier flamand (regiune ocupată astăzi de părți din Olanda, Belgia și Franța). Secolele care au trecut au șters culorile de pe țesătură, care e acum protejată de un geam din sticlă. Există numeroase diferența între fresca originală a lui Da Vinci și tapiseria de față, de la poziția câtorva personaje, la culorile hainelor, în timp ce fundalul a fost complet schimbat.

Înainte ca pictura să câștige faimă la nivel mondial, călugării mănăstirii italiene nu au părut să o aprecieze suficient, așa că au spart o bucată din zidul unde e pictată, pentru a crea o ușă către trapeza mănăstirii (sala de mese). În tapiseria de la Vatican spațiul care acum lipsește, ce include și picioarele lui Iisus, e prezentat, deși e greu de știut dacă aceasta se întâmplă pentru că a fost copiată înainte de montarea ușii, sau pur și simplu din imaginație.
leonardo da vinci
Deși reprezentarea Cinei celei de Taină de către Leonardo da Vinci e cea mai faimoasă, după Renaștere, lumea a putut vedea câteva abordări impresionante ale temei. Tintoretto a impresionant prin strălucirile fascinante de lumină dintr-o încăpere întunecată, în timp ce Paul Rubens are versiunea cea mai dramatică și mai originală, axată pe analiza psihologică a reacției personajelor la vestea trădării.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci, tapiseria de la Vatican, 10.0 out of 10 based on 2 ratings

Mai multe articole din sectiunea Diverse
Meniu
Facebook
Alte pagini
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

Links