de Victor Grigore, Webphoto.ro

Unul din cei cinci stâlpi ai credinței islamice e hagialâcul, pelerinajul la Mecca și alte locuri sacre. Pentru cei care nu participă la spectaculoasa procesiune din jurul misterioasei pietre Kaaba, există festivități și obiceiuri domestice, pentru a marca sărbătoarea în orice țară. Numele arab al sărbătorii e Eid al-Adha, tradus în turcă sub numele de Kurban Bayram, fiind una din cele mai mari două sărbători de peste an.

piedone berbec

Semnificația religioasă a acestei sărbători e printre multele lucruri, care ne leagă împreună, pe evrei, creștini și musulmani, întrucât evenimentul e menționat în cărțile sfinte ale celor trei religii monoteiste. Potrivit tradiției, patriarhul Avraam (Ibrahim, pentru musulmani) e supus unui test de credință, când Dumnezeu îi cere să aducă drept sacrificiu pe unicul său fiu, Isac (Ismail), născut printr-un dar miraculos de la Dumnezeu, la o vârstă foarte înaintată a părinților. Avraam e tulburat de această cerere, dar pornește la îndeplinirea poruncii, de la care e oprit în ultima clipă de vocea divină, oferindu-i-se un berbec, în schimb, ca animal sacrificial. Aceasta e o parabolă străveche, de pe vremea când păgânismul era religia curentă, foarte violentă, și vorbește despre credința nezdruncinată în planurile dumnezeiești.

dansuri turcesti

Kurban Bayram e un eveniment al comuniunii, celebrat prin consumul de mâncăruri tradiționale cu miel sau alte animale și deserturi populare. Mâncarea e împărțită în trei părți: familia primește o parte, rudele și prietenii, a doua parte, în timp ce nevoiașii (inclusiv de alte religii), primesc cealaltă treime. De asemenea se oferă cadouri, în special copiilor.

joc de doi shaorma

Comunitatea turcă din România e destul de numeroasă, cu relații comerciale excelente și fără conflicte notabile cu localnicii, în ultima vreme. Sărbătorire în public a Kurban Bayram, sărbătoarea Sacrificiului, e o tradiție care se înfiripă, în special în cel mai mare parc pentru copii din București, zona Palatul Copiilor, Orășelul Copiilor. Organizatorii sunt Fundația Tuna, reprezentată de președintele Șahin Kalafat, cu ajutorul autorităților locale, conduse de primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

folclor

Cei doi au deschis ceremoniile cu discursuri și cu dar surpriză pentru primarul Piedone, un berbec viu, pe care primarul l-a grațiat de la tăiere, după modelul președinților americani, care iartă un curcan de Ziua Recunoștinței.

sultan piedone primar piedone

Spectacolul a inclus muzică și dansuri folclorice din Turcia și România, cu ansamblul popular Româncuța din Constanța. Copiilor le-au fost împărțite cadouri, prin tragere la sorți. Toți ceilalți participanți au primit kebab din partea organizatorilor, o mâncare deloc exotică pentru români, care au inclus de mai mulți ani shaorma printre mâncărurile de zi cu zi.

fundatia tuna

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Kurban Bayram, una din cele mai importante sărbători musulmane, sărbătorite și de turcii din România, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Mai multe articole din secțiunea Reportaj
Meniu
Facebook
Alte pagini
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

Links