Mircea Baniciu le-a demonstrat fanilor prezenti in Hard Rock Cafe pentru lansarea noului sau album ca nu este nici pe departe too old to rock and roll. Fostul colibri a umplut ochi cafeneaua din parcul Herastrau, pentru un concert pe gustul firilor romantice, prin care a fost marcata aparitia albumului Esarfa. Best of. Alaturi de el au urcat pe scena doi confrati din Phoenix, percutionistii Ovidiu Lipan Tandarica si Costin Petrescu, Vlady Cnejevici si ceilalti membri ai trupei Pacifica.

Albumul de colectie e doar primul dintr-o serie ce va reuni cele mai bune piese ale lui Mircea Baniciu din intreaga cariera. Intrucat artistul isi va relua si activitatea concertistica, reprezentatia din Hard Rock Cafe a fost si o buna oportunitate pentru a testa reactia publicului la piesele cele mai noi, iar caldura cu care acesta i-a raspuns l-a determinat sa promita ca viitoarea lansare va avea loc la Sala Polivalenta.

In prima parte a concertului, nostalgicii perioadei hippie s-au reintalnit cu hit-uri cantate la Pasarea Colibri, alaturi de Mircea Vintila si regretatul Florian Pittis, cum ar fi Esarfa in dar, Intoarcerea la Orient, Viata la tara, Ceasornicarul, Pisica neagra.

A doua parte a serii a fost o intoarcere la perioada de glorie a legendarei trupe Pheonix, al carei vocalist a fost. S-au cantat in cor Mica Tiganiada, Mugur de fluier sau Andri Popa.

Albumul Esarfa e o prima rememorare a unei cariere de aproape 40 de ani. Mircea Baniciu a fost singurul membru al trupei Phoenix neinclus de Nicu Covaci intre cei ce au trecut in mod halucinant granita lagarului comunist in 1977, ascunsi in cutiile propriilor instrumente. Pana atunci, Phoenix cunoscuse deja gloria, cu albume precum Cei ce ne-au dat nume sau Cantafabule. La microfonul formatiei conduse de Covaci, Baniciu ii luase locul lui Florin Moni Bordeianu, un alt transfug, emigrat in Statele Unite.

Vlady Cnejevici i-a fost alaturi lui Baniciu si in Pasarea Colibri si in actualul proiect solo
Parasit de colegii sai din cea mai iubita trupa rock a tarii, Baniciu a fost nevoit sa isi construiasca o cariera solo ca folkist. In anii 80 Mircea Baniciu a compus cea mai mare parte a pieselor care s-au bucurat de succes in cadrul proiectului Pasarea Colibri.

Revolutia din ’89 a insemnat si sansa reunirii cu Pheonix, alaturi de care sustine mai multe concerte memorabile in tara si participa la imprimarea albumelor SymPhoenix si Phoenix 35. Dar divergentele cu liderul trupei isi fac din nou aparitia, asa ca Baniciu se hotaraste sa renunte la colaborarea cu acesta. Dupa 1992, Mircea Baniciu si-a regasit succesul si placerea de a canta in cuibul celei de-a doua formatii cu nume de pasare in care a cantat, Pasarea Colibri.

Teo Boar, unul dintre componentii trupei Pacifica
Alaturi de ceilalti Colibri, Baniciu imprima piesele sale de mare succes – Frunza, Esarfa in dar, Canadiana, Dealul cu dor, In tren, Invocatie in zori, Intoarcerea la Orient, Tristeti provinciale, Scrisoare de bun ramas.

Ca un ecou al momentului fugii peste granita din 1977, Mircea Baniciu nu s-a numarat printre membrii formatiei decorati de presedintele Traian Basescu la implinirea a 40 de ani de existenta a trupei Phoenix.