Sfânta Sofia, replica împăratului Iustinian la Templul lui Solomon

Legenda spune că atunci când a intrat pentru prima dată în ctitoria sa, împăratul Iustinian și-a ridicat privirea către cupolă și a exclamat: O, Solomon, te-am depășit!. Ca să înțelegem cât de îndreptățită era această constatare trebuie să ne lăsăm imaginația să lucreze și să ne închipuim bazilica pictată, podeaua din marmură, pietrele prețioase, cupola poleită în aur pe dinăuntru, catapeteasma din argint veșmintele preoțești și corurile care psalmodiau din balconul circular cântece bizantine. Cum în primele secole ale creștinătății toți credincioșii cântau împreună liturghia, pentru miile de suflete care încăpeau în Sfânta Sofia slujba trebuie să fi fost nu un spectacol, ci o experiență mistică. Sunt atestate cazuri în care vizitatori de seamă ai orașului lui Constantin au trecut la creștinism după o asemenea experiență. Alți călători s-au mulțumit să declare Hagia Sphia a opta minune a lumii.

Așadar, călcați cu grijă, aceasta nu e o catedrală ca oricare alta. E inima ortodoxiei și prototipul oricărui lăcaș de cult al creștinismului răsăritean. Are grandoarea unei catedrale apusene, dar rostul ei e să permită pogorârea harului, fiind astfel chintesența a ceea ce a fost Imperiul Bizantin, o Cetate a lui Dumnezeu, un imperiu condus de împărați care astăzi sunt în calendarele cu sfinți. Un imperiu care sanctifica înțelepciunea.

Sfânta Înțelepciune e un nume care i-a marcat destinul construcției. De înțelepciune au dat dovadă atât musulmanii care au păstrat-o în picioare, transformând-o în moscheie, cât și autoritățile laice ale lui Mustafa Kemal Ataturk, care au decis ca Hagia Sofia să fie un muzeu, cu relicve ale ambelor religii care au folosit-o ca lăcaș de cult. E în fond, un mic Ierusalim, acceptat ca loc sacru de creștini și musulmani, dar la fel de admirat și de necredincioșii iubitori ai artei.

Numele diverse sub care e cunoscută atestă soarta zbuciumată a locului: e denumită Sancta Sophia în latină, Hagia Sophia, Agia Sofia sau după pronunția locală Ayasofya. Dar nu e închinată unei sfinte cu acest nume, denumirea completă fiind Biserica Sfintei Înțelepciuni a lui Dumnezeu.

Speculații legate de proporțiile perfecte ale bisericii s-au născut, ca în cazul piramidei lui Keops. Aici e vorba de o perfecțiune geometrică născută din încadrarea unui cerc într-un pătrat, iar a vârfurilor pătratului într-un alt cerc. Secole de-a rândul a fost un mister pentru oamenii de știință modalitatea în care proiectanții – fizicianul Isidor din Milet si matematicianul Anthemios din Trales – au reușit să suspende doar pe pereții clădirii o cupolă înaltă de 56 m și lată de 31 m. Peste 10.000 de muncitori au trudit la ridicarea ei.

Forma trimite și la viziunea ptolemeică asupra universului: un pătrat (cub), reprezentând Pământul, cu cele patru puncte cardinale ale sale, are deasupra sa un cerc (jumătatea de sfera a boltei), reprezentând cerul și divinitatea. Uimitor este că, în clipa în care pașește pe poarta Împăratului, vizitatorul e întâmpinat de viziunea unei bolte ce aparent e suspendată în aer (poate vedea punctul cel mai înalt al domului, dar nu și cele patru pandantive pe care se sprijină). Când fresca era intactă, în centrul cupolei era, ca în mai toate bisericile ortodoxe, icoana lui Iisus Hristos Pantocrator (Atotțiitorul).

Cel mai probabil pe acest loc, aflat nu departe de Bosfor și de Cornul de Aur, fusese un templu grec, iar apoi două biserici creștine răpuse de incendii. Sfânta Sophia a fost construită în doar cinci ani, între 532 și 537. Primul dom s-a prăbusit la câteva decenii după inaugurare, la un cutremur, așa că a fost înlocuit cu un dom care a rezistat doar 5 ani, în fine nepotul lui Isidor din Milet a găsit proporția ideală a structurii de rezistență, ridicând puțin înălțimea clădirii, domul său fiind dărâmat și reconstruit abia în secolul XVI de arhitectul otoman Mimar Sinan (Sinan Arhitectul), care i-a adăugat noi elemente de susținere, împreună cu noi minarete, care pot fi văzute și astăzi. La est și la vest, jumătăți de domuri se arcuiesc pentru a defini conturul elegant al construcției, greutatea domului principal e preluată de pandantive – triunghiuri rotunjite cu vârful în jos, care astfel creează patru bolți la îmbinarea cupolei cu pereții. Coloane din marmură, mozaicuri din aur, porfiruri albe și purpurii împodobeau biserica la interior.

O mie de ani dupa Iustinian, Aya Sofia a rămas cea mai mare catedrală de pe glob, până când a fost construită catedrala din Sevilia.

Cel mai valoros fragment de mozaic păstrat în prezent e cel reprezentându-L pe Iisus Hristos, încadrat de Fecioara Maria și de Ioan Botezătorul și datează din secolul XIII. Mozaicul a fost făcut pentru a marca revenirea la cultul ortodox după scurta ocupație latină, în care biserica a fost folosită de supușii papei. Calitatea reprezentării din acest mozaic e similară cu aceea din pictura renascentistă, păstrându-se însă canoanele iconografiei bizantine. Într-un alt mozaic, împăratul Constantin îi prezintă Fecioarei o machetă a orșsului său, iar Iustinian, o machetă a bisericii Înțelepciunii.

Nu se știe dacă impresionanta reprezentare a lui Iisus Hristos de pe cupolă, acoperită în prezent de caligrafia arabă ar putea fi scoasă la lumină, subiectul fiind totuși destul de delicat în Turcia de azi.

Daca reprezentarea lui Iisus Hristos Pantocrator (Atottiitorul) de pe cupolă rămâne ascunsă, în prezent se poate vedea deasupra altarului, în punctul cel mai înalt spre care s-ar ridica privirea unui credincios așezat cu fața la altar, un splendid mozaic al Fecioarei Maria cu Pruncul. E probabil o refacere din secolul IX a mozaicului original, distrus în vremea iconoclasmului, păstrând fundalul din aur care uimea vizitatorii. Foița de aur care împodobește aura sau întregul fundal al icoanelor ortodoxe e un simbol al luminii dumnezeiești și al sfințeniei. Balconul circular de la etaj se întrerupe în dreptul altarului, care avea o catapeteasmă din argint de 15 m. Pe peretele din dreapta și din stânga, încadrând de la câțiva metri icoana Fecioarei Maria, se mai pot vedea fragmente ale reprezentărilor arhanghelilor Mihail și Gabriel, îngerul Buneivestiri, care anunță și învierea.

Motivul angelic e omniprezent în Sfânta Sofia, în colțurile superioare ale construcției sunt reprezentări de mari dimensiuni ale unor aripi îngerești, în vreme ce corurile plasate la etajul superior se spune că produceau o muzică divină, sugestie a unor cete îngerești. Între zidurile acestei biserici s-au petrecut și evenimente istorice – încoronări imperiale și sinoade ecumenice. La etaj, unde era inclusiv tronul imperial, se ajunge printr-un fel de catacombe în pantă, care amintesc și ele de zorii creștinismului.

Statuile și picturile au fost distruse înainte de cucerirea otomană, în secolul VIII, în timpul perioadei iconoclaste. Și, din păcate, iconoclaștii nu au fost ultimii ”creștini” care au afectat-o. Cruciații veniți din Apus (venețieni și franci) au pângărit-o și au prădat-o, la cumpăna dintre secolele XII-XIII. Acești așa-ziși apărători ai creștinătății în fața islamului s-au dedat la un jaf nemaivăzut, violuri, crime ale clericilor. În Sfânta Sofia, cruciații au distrus catapeteasma și icoanele și chiar au pus în scenă împlinirea uneia dintre profețiile Apocalipsei, așezând în tronul patriarhului o prostituată, care a băut din sfântul potir. După ce papa s-a dezis de faptele trimișilor săi cruciați, Sfânta Sofia a fost transformată în catedrală catolică, în deceniile de stăpânire latină a Constantinopolului. În cele două secole până la căderea orașului în mâinile turcilor, biserica devenise aproape o ruină.

Mult mai dramatică a fost transformarea ei într-o moschee după căderea Constantinopolului, in 1453. Pentru această operațiune, sultanul Mahomed al II-lea a luat următoarele măsuri: a înlăturat crucea de pe turla bisericii, a acoperit icoanele (dat fiind că credința musulmană nu acceptă reprezentări ale lui Dumnezeu, ale oamenilor și ale animalelor într-un lăcaș de cult) i-a adăugat minaretele (turnurile din care muezinul cheamă la rugăciune), iar în locul catapetesmei altarului a fost ridicat un amvon musulman (minbar), din care imamul rostește textul ceremonial.

Totuși trebuie subliniată înțelepciunea sultanilor turci care din când în când ordonau ca mozaicurile, acoperite cu ciment, să fie descoperite pentru lucrări de întreținere, iar apoi reacoperite. Creștinii socotesc un miracol faptul că deși frescele cu scene din Biblie s-au pierdut, din loc în loc pe pereții moscheei, crucile au ieșit prin cimentul care le acoperea.

Și Baiazid al doilea a construit un minaret, iar candelabrele actuale sunt aduse de Soliman Magnificul, ca pradă de război din Ungaria. Mahmud I a extins-o, transformând-o într-un complex cultural islamic cu școală, cantină pentru săraci, bibliotecă, fântână pentru baia rituală de dinaintea rugăciunii, la fel de atent cu Aya Sofia (care a fost multă vreme cea mai mare moschee din lume) fiind și înțeleptul sultan Abdulmecid.

Moscheea a fost transformată în muzeu în 1934, sub Mustafa Kemal Ataturk. Fragmentele de mozaic care au mai putut fi salvate, au fost scoase la lumină, dar au rămas pe loc și inscripțiile în arabă cu pasaje din Coran, precum și decorațiunile din perioada otomană. Covoarele au fost scoase, lăsând podeaua din marmură să se vadă, astfel încât Aya Sofya este și singura moschee în care turiștii nu trebuie să se descalțe la intrare. Trebuie, în schimb, să plătească taxa de vizitare de 20 lire noi (aproximativ 10 euro), care include și permisiunea de fotografiere și filmare. În fiecare an, un milion de vizitatori vin să vadă această a opta minune a lumii, aflată și astăzi într-un proces de restaurare.

Mai multe despre: Destinatii • Aghia Sofia • Agia Sophia • Anthemios din Trales • Ayasofya • biserici ortodoxe • Hagia Sofia • Imperiul Bizantin • Isidor din Milet • Istanbul • Iustinian • mozaic • ortodoxie • Sfanta Sofia • Turcia