Cabana Mălăiesti, locul unde zăpada nu se topește nici în arșița verii

de Victor Grigore, Webphoto.ro

Cabana de la Mălăiești e un ultim popas în drumul spre Vârful Omu, dar poate fi și o destinație în sine, dată fiind frumusețea deosebită a Văii Mălăiești, străjuită ca un amfiteatru de crestele Bucegilor.

”cabana
cabana nouă de la Mălăiești

Pe platoul de la Mălăiești se găsesc două construcții care pot oferi adăpost turiștilor. Refugiul de salvamont și o cabană recentă, mai mare.

”paduri”/
Poiana Izvoarele

Încă de la sfârșitul secolului XIX au fost ridicate cabane pe diverse amplasamente din Valea Mălăiești, dar acestea au căzut rând pe rând pradă focului. Construcțiile actuale se găsesc la o altitudine de peste 1.700 m și pot oferi locuri de cazare drumeților.

”musetel”/
mușețel

Unul dintre traseele pe care se poate ajunge la Mălăiești este cel dinspre Cabana Diham (aproximativ 5 ore). Traseul e unul destul de dificil, mai ales pentru că se coboară foarte abrupt până la pârâul din Valea Glăjăriei, după care se urcă la fel de abrupt pe celălalt versant pentru a ajunge la o altitudine similară.

”carpati”/
Munții Carpați

Dar priveliștea oferită de Poiana Izvoarele, sau La Mese, cum mai e cunoscut locul de popas din inima pădurii te asigură că efortul a meritat. Deși traseul e suficient de bine marcat pentru a nu vă rătăci, sălbăticia locului te face să crezi că în orice moment nu ar fi exclusă întâlnirea cu vreun animal nedomesticit.

”drumeti”/
drumeți pe cărări de munte

Traseul e abordabil doar pe timpul verii, mai ales porțiunea superioară care urcă de la Mălăiești la Vârful Omu în circa 3 ore. Chiar și în verile caniculare există porțiuni pe care veți întâlni depuneri de gheață și zăpadă așa cum nu se găsesc nici la altitudini mai mari, pe crestele expuse soarelui.

”vale”/
Valea Glăjăriei

Mai multe despre: Destinatii
Meniu
Facebook/WebPhoto.ro
Alte pagini
  • Jooble
    locuri de munca pentru fotografi
  • Evadare
    blog scapat de sub control
  • Craciun fericit .ro
    Cel mai bun organizator de petreceri de Craciun soseste cu reni adevarati
  • Astro foto
    Site specializat in fotografia astronomica si vanatoarea de eclipse
Imagini

Mai multe fotografii pe aceasta tema gasiti in urmatoarea

galerie de imagini

Imaginile pot fi descarcate si folosite pe orice site, fara notificarea prealabila a autorului, dar cu mentionarea sursei.

ro