Ziţa, o mănăstire vie de secol XIII din Serbia

A doua generaţie în această linie dinastică a ales ca punct central Mănăstirea Zica (pronunţat Ziţa), construită la începutul secolului următor, nu departe de Studeniţa. Doi dintre fiii lui Ştefan Nemania au devenit de mare importanţă pentru Serbia şi şi-au legat numele de acest loc. Primul e cel care va deveni ulterior cunoscut ca Sfântul Sava, primul arhiepiscop şi ocrotitor al ţării. El a fost cel care i-a aşezat coroana pe cap fratelui său, Ştefan Nemanic (Ştefan al II-lea), ca primul rege al Serbiei, chiar în biserica de la Zica, fondată de el. De atunci, toţi regii Serbiei au fost încoronaţi la Ziţa, pentru a fi recunoscuţi ca legitimi.

Ca şi Studenica, biserica Zica are mai curând dimensiuni modeste, departe de ce ai aştepta de la o catedrală regală. Totuşi, e foarte armonioasă şi echilibrată, tributară arhitecturii greceşti. Ca majoritatea lăcaşurilor ortodoxe, biserica e o prelungire a artei bizantine, în special fresca fiind foarte strictă cu canoanele ortodoxe.

Arhitectura religioasă bizantină a evoluat în Apus în stilul Romanic, o încercare a foştilor migratori de a recupera ceva din gloria apusă a Rome, ceva ce în răsărit a avut continuitate, prin Imperiul fondat de Constantin. Acest stil romanic e recognoscibil prin arcele rotunjite, zidurile groase din piatră sau cărămidă şi absenţa decoraţiunilor exterioare. Latura de răsărit, acolo unde ar fi fost altarul, e deseori rotunjită şi acoperită cu un semidom.

În timp ce Apusul apela la acest stil ca o resuscitare a unui trecut glorios, în Răsărit era mai curând o problemă de continuitate. În Grecia şi în ţările vecine arhitectura bizantină rafinată pe Muntele Athos e ceva obişnuit. Arhitecţii şi pictorii de la Zica erau greci, dar i-au dat un aer local, folosind stilul romanic, deja folosit în oraşele de pe coasta Adriaticii, ca Dubrovnik, Trogir, sau în mănăstirile muntenegrene din golful Kotor.

Sârbii numesc această combinaţie de bolte şi arce romanice, cu cupole bizantine stilul Raşka, de la un râu din apropiere. Şi biserica originală, din secolul XIII de la Zica, distrusă de invazii şi incendii, şi cea actuală, reconstruită un secol mai târziu, erau pictate cu roşu la exterior, simbolizând sângele martirilor. Astăzi nuanţa a devenit un cărămiziu plăcut.