Cum arătau primele biserici din era creștină

Există câteva orașe privilegiate în lume, care oferă vizitatorilor posibilitatea de a călători în timp. De exemplu, atunci când am intrat în Muzeul Artei Bizantine din Salonic, am fost întâmpinat de o imagine, mare cât un perete, a ceva ce părea un desen din imaginație, a unei combinații de templu antic și biserică modernă. În timp ce mă uitam la acea fotografie uriașă, mă gândeam că așa trebuie să fi arătat primele lăcașuri creștine și regretam că nu mai poți vedea așa ceva acum. Nici nu știam că doar peste câteva ore aveam să pășesc din întâmplare, într-o clădire nu foarte promițătoare, pentru a mă trezi într-un loc minunat, ce arăta exact ca fotografia de pe peretele muzeului. Am fost copleșit de bucuria unei asemenea întâmplări norocoase.

Primele locuri de rugăciune, folosite de creștini, au fost firește locuri deloc speciale. Orice casă particulară, pusă temporar la dispoziție de un credincios, era suficient de bună pentru o adunare. Deși convertirea târzie a lui Constantin cel Mare și al său Edict de toleranță, au fost evenimente importante, prezentate ca decisive în cărțile de istorie, nu ar trebui să uităm răspândirea explozivă a acestei credințe, înaintea respectivului punct de cotitură. În mai puțin de trei secole, această fostă sectă evreiască a trecut de la câteva zeci de predicatori, la aproximativ șase milioane de adepți, ceea ce e miraculos, dacă ne gândim la numărul mic al populației Europei și Orientului Mijlociu de atunci sau la absența oricărei forme de presă și cuvânt tipărit.

Interior Panagia Acheiropoieta

Decorarea caselor de rugăciune ale creștinilor cu simboluri precum crucea sau icoanele era exclusă în timpul persecuției. În mod surprinzător, creștinii au găsit mai multă libertate sub pământ. Catacombele Romei erau tuneluri și camere subterane, folosite pentru a îngropa personalități importante, precum apostolii, dar și locuri sigure de întâlnire și rugăciune. Din motive diferite, și alte culte antice din Roma, precum cel al lui Mitra, foloseau încăperi subterane, la lumina torțelor. Cele folosite de creștini se deosebesc prin desenele simple, graffiti și scrijelituri despre Iisus, simbolizat de figura Păstorului cel Bun.

Interiorul si altarul bisericii Sf Dimitrie

Edictul de la Milano (313), prin care împăratul Constantin făcea creștinismul acceptabil pe întinderea imperiului, a marcat un moment din care adepții noii credințe puteau să își țină întrunirile publice și chiar să aibă clădiri propii. Dar din cauza cunoștințelor inginerești slabe și fondurilor modeste, acele biserici nu au supraviețuit până la noi. Am putea de asemenea consider bisericile ridicate în Ierusalim, pe locul mormântului lui Hristos, drept cele mai vechi din lume, însă transformările suferite în epoci succesive din ultimii două mii de ani, nu mai păstrează mare lucru din arhitectura primară. La fel e și cazul bisericii construite peste martiriului apostolului Petru de la Roma, acolo unde stă acum bazilica San Pietro, centrul Vaticanului.

Casetă cu moaște, care imită forma Chivotului Legământului, umbrit de heruvimi

Merită făcută aici o precizare, care îi surprinde pe mulți creștini contemporani. Biserica (nu clădirea, ci organizația socială) precede textele din Biblie. Deși avem exemplele mai recente ale predicatorilor protestanți sau chiar catolici din Lumea Nouă, care își coagulează largi comunități vii, în jurul propovăduirii Evangheliei, lucrurile s-au petrecut în ordine inversă în antichitate. Atunci s-au format mai întâi comunități puternice de creștini, iar abia câteva decenii mai târziu s-a simțit nevoia unui text scris. Citind textele Noului Testament, vom constata că în afară de cele patru Evanghelii și de cartea Faptelor Apostolilor, cele mai multe sunt epistole, adică scrisori adresate unor biserici deja existente în Orientul Apropiat și lumea elenistică. Chiar și misterioasa carte a Apocalipsei conține șapte scrisori către șapte biserici. Aceste comunități au decis ce texte, aflate în circulație printre creștini, ar trebui să rămână în canonul Noului Testament și care nu, judecând în funcție de tradiția existentă. Mulți cercetători de astăzi sunt de acord că epistolele apostolului Pavel preced cele patru Evanghelii, așezând prima în ordine cronologică Epistola către Tesaloniceni.

Replica din Salonic a Hagiei Sofia, Biserica Sfintei Înțelepciuni a lui Dumnezeu

Exact în acest oraș, Salonic, împăratul Theodosiu I a dat edictul din 380, care făcea din creștinism religia oficială a Imperiului Roman, numind erezii toate celelalte credințe. A fost începutul unei noi ere, în care statul însuși se putea implica în construcții la o scară monumentală. Dar instantaneu s-a ivit o problemă: cum ar trebui să arate noile lăcașuri creștine?

Podul din lemn, împrumutat de la templele grecești și un candelabru aurit

Opţiunile aflate la dispoziție nu erau numeroase. Cel mai evident era templul păgân, pentru care avem suficiente clădiri încă în picioare. Un pod din lemn era sprijinit pe numeroase coloane, rezultând un acoperiș interior plat, cu un fronton triunghiular la exterior. Spațiul interior era fragmentat de coloane, suficient de înalte pentru a crea impresia de monumentalitate. Acoperișul din lemn era un adevărat pericol și numeroase temple au fost distruse total sau parțial de incendii.

Exteriorul bisericii Sfântul Dimitrie

O opțiune diferită putea fi Panteonul din Roma, o structură închisă cu o uimitoare cupolă, care avea chiar și o deschidere în centru pentru iluminare și vedere către cer. Un proiect similar există și în Salonic, comandat ca mausoleu de împăratul Galeriu și prins neterminat de perioada de tranziție, pentru a fi finalizat ca biserică. Astfel, Rotonda lui Galeriu a devenit una din primele biserici creștine cunoscute și păstrate până acum.

Capitel în stil corintic

Dar atât templul clasic greco-roman, cât și panteonul, aveau un păcat originar: arătau izbitor ca un templu păgân. Așa că creștinii s-au îndreptat spre cel mai profan tip de arhitectură, la care te-ai fi putut gândi: mall-ul. Bine, nu chiar un mall în sensul de astăzi, dar un mall destinat să arate grandoarea vieții romane. Bazilica era un astfel de loc, în care oamenii putea face negoț, se puteau întâlni și își puteau tranșa chiar și mici dispute comerciale între ei. În mod ironic, Dioclețian, marele prigonitor al creștinilor, construise o imensă bazilică lângă la fel de faimoasele sale terme. O altă ruină a unei bazilici, ridicate de Constantin cel Mare și Maxențiu, mai poate fi văzută la Roma lângă forumul roman al lui Traian. Înălțimea zidului acestor bazilici e uimitoare, elocventă pentru nivelul la care ajunsese arhitectura romană prin folosirea cimentului și a cărămizilor ușoare din cenușă vulcanică. Dar trăsătura distinctivă a bazilicii era semi-domul de la una dintre extremități, care avea să fie ulterior convertit în absida rotunjită de deasupra altarului.

Fresca reprezentând pe Maica Domnului cu Pruncul, în absida bisericii Sf Dimitrie

Această absidă avea să devină un element distinct al stilului romanic, când Vestul va începe să își revină din criza de la finele Imperiului Roman. În imperiul bizantin, care a mai supraviețuit o mie de ani după 476, când Odoacru l-a răsturnat pe ultimul Augustus, arhitectura a continuat să fie monumentală și chiar să doboare toate recordurile precedente. Desigur, bisericile pe care le vedem astăzi în Salonic sunt mult îmbunătățite și uneori reconstruite, păstrând doar mici aripi intacte de acum 15-16 secole. Totuși, ele sunt elocvente, prin combinația lor de acoperișuri din lemn și coloane din marmură, fresce și mozaicuri.

Frescă originală, veche de o mie de ani și acoperiș boltit în stil bizantin, la Hagia Sofia

Biserica Panaghia Acheiropoietos sau Panaghia Teotokos e datată cu aproximație 450 – 470 en. A fost ridicată pe locul unei băi publice, iar pe durata ocupației otomane a fost transformată într-o moschee (Eski Camii). După cum indică numele Theotokos, poartă hramul Maicii Domnului, în timp ce Acheiropoietos (nefăcut de mâna omului) se presupune că vine de la o icoană. Mai multe legende despre icoane făcute miraculos peste noapte circulau în lumea ortodoxă. Din biserica originală s-au păstrat coloanele cu capiteluri ionice, podelele de marmură și fragmente de mozaic și frescă.

Un amvon mult mai modern, sculptat în marmură cu mare finețe

Biserica Hagia Sofia din Salonic e, desigur, o copie la sacră redusă a mult mai faimoasei Hagia Sophia din Constantinopol. Și ea a fost transformată în gemie pe timpul stăpânirii turcești. Această biserică are o cupolă rotundă și a fost construită la scurtă vreme după cea originală, în secolul VIII, pe locul unui lăcaș de cult. Pe laturi se pot vedea bolte cu arcade în stil bizantin, o idee veche, folosită de egipteni și romani. Redescoperirea acestei idei în Evul Mediu târziu va alimenta o creștere exponențială a stilului romanic, iar apoi goticul, cu a sa combinație de arce ogivale intersectate.

Biserica Sfântul Dumitru poartă hramul patronului Salonicului și are un mozaic concav impresionant, înfățișând-o pe Fecioara Maria, deasupra altarului. De asemenea, sunt de remarcat cele două niveluri de coloane, ce susțin acoperișul din lemn. Hagios Demetrios a fost o biserică foarte veche, clădită imediat după edictul de toleranță și reconstruită în secolul VI, cu numeroase adăugiri și restaurări.

Stilul athonit al biserici Dodeka Apostoloi și catapeteasma de la Panaghia Acheiropoietos

Biserica dedicată celor 12 apostoli, Dodeka Apostoloi, e destul de recentă în comparație cu precedentele, fiind un proiect al patriarhului Nifon din secolul 14. Arhitectura sa e deja foarte apropiată de stilul bisericilor moderne din Grecia și restul lumii ortodoxe, cu turle din domuri mici, ridicate pe tambururi. Din aceeași perioadă datează și biserica Profetului Ilie, Profitis Ilias, o clădire din cărămidă aparentă cu plan în cruce, inspirată de bisericile de pe Muntele Athos.

Agheasmatare sculptate și mozaic în stilul picturii naive

Mai multe despre: Destinatii • arhitectura bizantina • arhitectura sacra • biserici • biserici ortodoxe • crestinism • fresca • Grecia • Imperiul Bizantin • ortodoxie • pictura bizantina • Salonic