Ouă încondeiate pentru Paște, obicei popular din Bucovina

Tradiţia încondeierii ouălor s-a dezvoltat ca meşteşug din obiceiul vopsirii ouălor roşii în Joia Mare de dinaintea Paştelui. Artiştii populari au ajuns la crearea unor adevarate bijuterii, cu motive zoomorfe, antropomorfe şi vegetale preluate de pe ţesăturile straielor de duminică şi la o exuberanţă de culori care trimite la bucuria învierii naturii odată cu venirea primăverii.

Din punct de vedere teologic, culoarea roşie, ca simbol al sângelui Mântuitorului, accentuează cel mai bine sărbătoarea pascală. Obiceiul are la bază legenda potrivit căreia Maria Magdalena s-a apropiat de crucea pe care era răstignit Iisus Hristos, având un coş cu merinde, iar sângele Domnului a colorat astfel ouăle din coş. Oul simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, un înveliş care ascunde viaţa la interior şi care e deschis când ouăle sunt ciocnite. Credincioşii îşi însoţesc gestul ciocnirii ouălor cu mărturisirea celei mai importante afirmaţii a religiei creştine: Hristos a înviat!, confirmată de interlocutor prin formula Adevarat a’nviat!. Există credinţa că daca doi oameni ciocnesc împreună ouă de Paşte, se vor întâlni pe lumea cealaltă.

Trimiterea la viaţa de apoi a oului simbolic e cu atât mai evidentă cu cât acesta e şi o metaforă a destinului uman: asemeni unui pui care trăieşte închis de coaja oului, pe care trebuie să o spargă pentru a ieşi la adevarata viaţă, omul petrece pe pământ un stadiu premergător doar adevăratei vieţi, a celei duhovniceşti, petrecută în apropierea slavei lui Dumnezeu. Prin urmare, atenţia pe care ţăranii o acordă încondeierii ouălor de Paşte e un reflex al grijii deosebite pe care toate culturile tradiţionale spiritualizate o au pentru soarta sufletului în lumea de dincolo.

Paştele însuşi este o trecere, sărbătoarea evreiască de la care şi-a preluat numele (pesah) comemorează trecerea prin Marea Roşie de către evreii eliberaţi din sclavia egipteană de către Moise. Paştele creştin e o variantă simbolică a acestei abordări, prin semnificaţia jertfei Mântuitorului de trecere de la moarte la viaţă, de la sclavia păcatului şi a blestemului originar, la libertatea dată de adevărul credinţei.

La încondeierea ouălor de Paşte se foloseşte un instrument foarte simplu, numit chişiţă. El e o stinghie de lemn cu un vârf de metal în capăt (asemănător cu acul de tatuaj), care aplică un strat de ceară topită, după un anumit tipar. Când ouăle sunt scufundate mai apoi în vopseluri de diferite culori, acel model va rămâne alb, sau va păstra culoarea precedentei vopsele în care a fost scufundat. Ceara se topeşte apoi la foc.

Înainte de a fi vopsite, ouăle se golesc de conţinut printr-un mic orificiu, pentru a putea rezista cât mai mult timp fără crăpături. Culorile în care sunt scufundate ouăle încep de la cele mai deschise la cele mai închise. Până la apariţia vopselelor sintetice, la încondeierea ouălor se foloseau vopsele obţinute din diferite plante: frunze de măr, roibă, măceş (roşu), frunze de nuc, floarea soarelui (verde), coajă de ceapă, lemnul câinelui, mălin (galben), viorele (albastru), coajă de nucă, arin (negru).

Meşterii populari care expun la Muzeul Ţăranului Român pot fi vizitaţi chiar la ei acasă, în pensiunea proprie pe care o au la Izvoarele Sucevei, unde se poate ajunge pe traseul: Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta, Fundu Moldovei, Breaza, Moldova Suliţa.

Aniţa şi Ioan Zinici pot fi denumiţi încondeietori profesionişti, pentru că au această îndeletnicire tot timpul anului, fiind la a patra generaţie de păstrători ai migăloasei tradiţii. Împreună au participat la târguri etnografice pe întreg mapamondul, din India în Franţa şi din Norvegia în Grecia. Mai multe date despre obicei şi despre pensiunea lor găsiţi pe pagina www.casazinici.ro