Forumul, spaţiul public în Roma antică

Un cuvânt încă foarte prezent în vieţile noastre, forumul era cel mai important loc public în Roma antică: un loc deschis înconjurat de coloane şi statui ale personalităţilor admirate, unde elita se putea întâlni ca să discute politică, să obţină suport popular pentru o idee, să participe la alegeri sau să facă negoţ. În jurul forului se ridicau temple şi instituţiile politice ale vremii.

Un cuvânt uşor înşelător pentru cititorul de astăzi, bazilica era o astfel de instituţie socială, ce nu avea rolul religios la care ne-am gândi. Era o structură foarte mare acoperită, mai apropiată de un mall al zilelor noastre. Aici romanii făceau comerţ, dar se puteau şi prezenta în faţa unui juriu pentru a stinge o neînţelegere. Când creştinismul nu a mai fost persecutat de stat prin edictul lui Constantin, creştinii au ales arhitectura generoasă a bazilicii, care avea în cele mai fericite cazuri o cupolă rotundă sau semicirculară, pentru a-şi diferenţia lăcaşurile de cult de templele păgâne. În timp, planul a fost modificat pentru a copia la sol forma unei cruci cu braţe egale sau inegale. O aripă a bazilicii lui Maxentiu şi a lui Constantin, cu a sa cupolă secţionată, mai poate fi văzută şi acum în situl arheologic al forului.

În epoca republicană, Senatul era de asemenea lângă forum, după cum erau şi templele zeilor importaţi din mitologia greacă sau promovaţi din rândul conducătorilor sanctificaţi ai imperiului. Înainte de republică, în vremea monarhiei, Senatul era mai curând un consiliu al înţelepţilor, consultat de către rege. Întrunirile sale erau ţinute într-un templu şi abia mai târziu într-o clădire de sine stătătoare. Ca democraţia romană, puterea Senatului a crescut în timpul republicii şi a decăzut în epoca imperială.

Clasele sociale erau foarte importante în Roma. Patricienii erau clasa superioară, descendenţi ai familiilor fondatoare ale cetăţii. Cei mai proeminenţi dintre patricieni erau patronii, care aveau clienţi pe care îi protejau în schimbul votului şi uneori al ajutorului în forţă de muncă. Relaţia dintre patron şi client nu era una rigidă: patronii înşişi puteau fi la rândul lor clienţi ai altor persoane care să le reprezinte interesele în sfere superioare, unde nu ar fi avut acces. Majoritatea populaţiei era formată din plebei şi clienţi. Plebeii proveneau din rândurile imigranţilor sau din cele ale foştilor sclavi. Un plebeu putea ajunge până în rândurile senatorilor, dar numai după ce era promovat ca ecvestru, dându-i-se un cal pentru a servi în cavalerie. Plebeii aveau un reprezentant numit tribun, care avea teoretic imunitate şi drept de veto la hotărârile Senatului. De obicei tribunii nu exercitau un rol foarte activ, deci nu se comportau chiar ca un lider de sindicat în raport cu patronatul, dar au existat şi cazuri de tribuni foarte ambiţioşi şi populari, unii sfârşind asasinaţi în ciuda imunităţii parlamentare.

În timpul republicii, armata era formată din cetăţeni liberi, care aveau obligaţia de a efectua un stagiu militar foarte lung. Douăzeci de ani era cea mai lungă perioadă de înrolare posibilă, dar acest termen era rareori atins. Era mai curând un interval în care puteai fi convocat pentru a lua parte la diverse campanii militare. Bărbaţii romani erau foarte mândri de statutul de cetăţean, care le garanta anumite libertăţi şi acces la justiţie. Ei priveau cu dispreţ monarhiile absolutiste ale Orientului şi starea de organizare tribală a barbarilor, ambele forme în care proprietatea nu era garantată, aşa că îşi plăteau din buzunarul propriu cheltuielile de înarmare. În ton cu tradiţia antică şi medievală, soldaţii încercau să îşi recupereze această investiţie din prăzile de război, care puteau include şi pământ proaspăt cucerit.
În perioada de glorie a Romei, statul era din punct de vedere economic mai liberal decât orice ţară din vremea noastră. Taxele erau infime: se plăteau impozite pe proprietate de 0,1 – 0,3%, taxe pe venit de 10% şi echivalentul TVA-ului de 5%. Sistemul colonial, care spolia provinciile cucerite, a permis chiar şi perioade în care cetăţenii din metropolă nu mai plăteau taxe deloc. Dar cu aproape două milenii înainte de inventarea socialismului, trecerea treptată la un stat asistenţial a condus la prăbuşirea Romei.

Dictonul “pâine şi circ” a fost microbul declanşator, aplicat de multe ori ad literam. Pe lângă costisitoare spectacole de gladiatori, împăraţii Romei şi restul clasei politice au început să subvenţioneze raţii de grâu la preţuri fixe, apoi să distribuie gratuit grâu, pâine, ocazional ulei şi vin. Raţiile erau suficient de tentante chiar pentru a încuraja eliberarea sclavilor, care deveneau astfel eligibili pentru primirea pachetelor de ajutor de la stat. Convinşi că baza puterii lor e militară, unii împăraţi au căutat în mod deliberat să atace prin taxare pătura bogată din care proveneau senatorii, rivalii lor potenţiali. Creşterea taxelor era de asemenea o necesitate pentru finanţarea acelor beneficii sociale ale păturilor asistate şi pentru întreţinerea unei armate de profesionişti, care să apere graniţele prea vaste ale imperiului.

În paralel, împăraţii au recurs şi la o catastrofală devalorizare monetară. Dinarul, moneda cea mai folosită în imperiu şi în provinciile vecine, a ajuns treptat să nu mai fie făcut din argint pur, ci dintr-un aliaj cu procente tot mai mici, iar în final doar suflat cu metal preţios. În termeni reali, conţinutul de argint a scăzut de la 100% la 0,1%, iar valoarea de piaţă a scăzut încă şi mai mult prin inflaţie. Vechii bani, mai valoroşi, erau păstraţi pentru economii, în vreme ce romanii preferau să achite taxele în noii bani, devalorizaţi, ceea ce nu aducea beneficiile scontate pentru vistieria statului. Iată un “inconvenient” depăşit prin introducerea banilor tipăriţi în epoca modernă.

Apar taxe dintre cele mai scandaloase, cum ar fi celebra taxă pe toalete a lui Vespasian sau o taxa pe eliberarea sclavilor. De altfel, împovăraţi de taxe, mulţi romani aveau să se declare de bună voie sclavi, ceea ce va duce la apariţia unui decret care interzicea explicit această opţiune. Pe măsură ce taxele şi statul asistenţial cresc, libertăţile se împuţinează văzând cu ochii. Sunt încercate măsuri de stabilire a preţului de către stat, dar sistemul încercat de Diocletian eşuează în ciuda apelului la pedepse capitale. În lipsa încrederii în bani se trece la o economie de troc, iar statul recurge la confiscări de recolte şi bunuri în contul taxelor. Se extinde şi sistemul de plată în zile de muncă (din ce în ce mai multe), care va deveni tipic epocii feudale. Pentru a preveni exodul forţei de muncă se emit decrete care leagă ţăranii şi urmaşii lor de pământ sau interzic schimbarea meseriei. De multe ori, bieţii cetăţeni ai Romei trec de bună voie sub protecţia unui mare proprietar de pământ, care recurge la corupţie pentru a prospera, şi care le asigură un trai greu dar sigur. Sistemul democratic, viaţa publică, infrastructura care stârnise invidia şi uimirea antichităţii se prăbuşesc şi ele în cele 2-3 secole ce au urmat prosperităţii din vremea lui Augustus, astfel încât invadatorii barbari sunt de multe ori întâmpinaţi cu mai mare bucurie decât colectorii de taxe ai imperiului. Oricum, când hoardele lui Alaric ajung să prade Roma, nivelul de trai în cetate scăzuse catastrofal, şi evenimentul nu le-a mai părut localnicilor atât de catastrofic pe cât îl apreciem noi.

Anterior acestei decăderi, cei mai glorioşi conducători ai Romei şi-au pus amprenta asupra forumului, cum a fost cazul cu Iulius Cezar, Octavian Augustus sau Nerva Traian. Forumul din vremea lui Iulius Cezar era menit să îi simbolizeze puterea şi triumful. Un templu dedicat cezarului se afla lângă templul lui Venus, pe care o considera un strămoş al familiei. Senatul se aduna uneori în faţa acestui templu al lui Cezar, unde se găsea şi o statuie a calului să preferat alături de alte opere de artă, ceea ce spune multe despre ce loc rezerva dictatorul legislativului.

Dacă Iulius Cezar a fost cel mai înzestrat politician care a condus Roma, Octavian Augustus a avut cel mai mare impact asupra vieţii sociale în imperiu. Strănepotul lui Iulius Cezar, adoptat prin testament, Octavian Austustus a avut o domnie lungă şi paşnică, în timpul căreia a adoptat reforme fiscale, a extins imperiul şi a creat o armată permanentă. Principalul edificiu al forului în vremea lui Augustus era un templu închinat lui Marte, zeul războiului, pe care promisese să îl construiască după o bătălie. Uneori armele şi prada de război capturate de la inamic erau depozitate în forum.

Un alt împărat foarte priceput în a gestiona treburile imperiului a fost Vespasian. El a construit un tip diferit de forum, cu o grădină în mijloc, în locul spaţiului pavat. Forumul lui Vespasian, cunoscut ca Templul Păcii, a fost construit după cucerirea Ierusalimului, şi se spune că adăpostea o menoră, sfeşnicul sacru cu şapte braţe al evreilor. Domitian şi apoi Nerva au dus mai departe proiectul unui centru civic al Romei, dar cel de la care avem cele mai multe artefacte e fiul lui Nerva, Traian.
Traian a fost probabil cel mai mare conducător militar al Romei. Forumul său a fost completat cu o bazilică şi cu monumentala columnă a lui Traian, încă în bună stare. Toate erau opera lui Apolodor din Damasc, faimosul alhitect, şi erau finanţate de marile zăcăminte de aur găsite în Dacia. Forul lui Traian includea pieţe, o bazilică şi o statuie ecvestră a împăratului şi un templu închinat lui însuşi.

Forumul roman e localizat între două dintre cele şapte coline mitice ale Romei, Colina Capitolină şi Colina Paltină. Cea din urmă poate fi încă parcursă cu pasul pentru a vedea mai bine ruinele de sus. Potrivit mitologiei romane, toată istoria imperiului a pornit de aici, unde se găsea peştera lupoaicei care i-a hrănit pe Romulus şi Remus, fondatorii Romei. Urme de locuire pe Colina Palatină sunt vechi de 3.000 de ani.

De pe Colina Palatină se văd două arce de triumf. Primul a fost construit de Constantin lângă Coloseum şi marchează victoria asupra lui Maxentiu, în războiul civil. Câteva sute de metri mai departe, Arcul lui Titus a fost construit de către Domitia în amintirea fratelui său. Pe unul din picioarele arcului se vede şi un basorerief cu soldaţi romani cărând o menoră, prada de război de la Ierusalim. Acest arc al lui Titus a fost folosit ca model de Napoleon pentru arcul să de triumf din Paris.

O machetă a forumului din perioada lui Traian poate fi văzută la Muzeul Național de Istorie a Românilor din București.

Mai multe despre: Destinatii • antichitate • Apolodor din Damasc • arheologie • forul roman • forumul roman • Imparatul Traian • Imperiul Roman • Italia • Roma • Roma antica • ruine • statui