Bazilica Sfântul Petru de la Vatican. Partea I: Arhitectura exterioară și semnificația

„Și le-a zis: „Dar voi cine ziceți că sunt?”
Răspunzând Simon Petru, a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!”
Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: „Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri.
Și Eu îți spun ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.
Și-ți voi da cheile împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri” (Matei 16:19)

Cu aceste cuvinte faimoase, Iisus Hristos instituia Biserica Creștină, schimbându-i numele lui Simon în Petru (care înseamnă „piatră” în latină, traducere după grecescul „chefa”), pentru a marca noua viață a primului apostol, care L-a mărturisit pe Iisus ca Domn și Fiul al lui Dumnezeu.

În înțelesul de corp spiritual, avându-L în frunte pe Hristos, biserica a fost clădită pe mărturisirea apostolilor și pe jertfa nenumăraților martiri, uciși pentru credința lor. De multe ori, fragmente de moaște s-au așezat în altar, alteori, bisericile se ridicau chiar peste un loc al martirajului, cum e și cazul catedralei sfântului Petru de la Roma.

Circa 30 de ani după ce L-a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, apostolul Petru ajungea la Roma, unde a fost răstignit pentru lucrurile pe care le predica. Autoritățile imperiale considerau ideile creștine ca periculoase, pentru că îi îndepărtau pe romani de zeii păgâni, lucru considerat un pericol pentru stabilitatea societății. Răstignirea s-a făcut cu capul în jos, exact pe locul unde se află acum obeliscul adus din Egipt de împăratul Caligula. Nu departe, mormântul în care a fost așezate Petru a devenit loc de pelerinaj pentru creștini.

Sub cupola actuală s-au găsit mai multe morminte cu oseminte, dar o identificare precisă nu s-a putut face. După terminarea celor trei secole de persecuții, împăratul Constantin cel Mare a cerut ridicarea aici a primei biserici, deasupra, sau în preajma mormântului lui Petru.

Garda elvețiană, armata Papei

Construcția, datând din anul 320 era, probabil ca alte biserici din primele secole creștine, o navă principală lungă, cu acoperiș de lemn ca un pod, susținut pe coloane. Cu șantierul bazilicii actuale în spate, vechea biserică a fost dărâmată abia la un secol după punerea pietrei de temelie la noua construcție.

Începând din 1505, actuala bazilică a avut nevoie de 120 de ani pentru a fi gata, devenind o lucrare reprezentativă a Renașterii și Barocului. Nava acoperă locul unde se afla vechea biserică, trecându-se astfel de la un plan în formă de cruce greacă (cu brațe egale) la un plan în cruce latină. Piața din fața bazilicii a fost și ea modificată ulterior, de la un spațiu de formă patrulateră, la un spațiu circular.

Legătura cu Petru e esențială pentru legitimitatea Bisericii Catolice. Cel mai bătrân dintre apostoli era privit neoficial ca lider al grupului și ca primul episcop al Romei. Toți papii se revendică de la apostolul reprezentat în iconografie cu cheile Împărăției în mână. Și noul nume dat lui Petru are un simbolism bogat, piatra fiind prezentă în mai multe expresii cheie din Vechiul Testament, în conexiune cu ridicarea Templului lui Solomon în Ierusalim, în timp ce în Noul Testament, Iisus o folosește ca metaforă a învierii, a reconstruirii unei forme spirituale a templului. Astfel, într-o speculație teologică ulterioară, biserica creștină, în formă spirituală sau instituțională, ar înlocui templul din Ierusalim, tot așa cum Biserica Catolică a înlocuit puterea păgână a Imperiului Roman.

Această tradiție și acest simbolism bogat au făcut din biserica Sfântului Petru cel mai important loc de cult al lumii catolice, deși nu e nici cea mai veche și nu mai e nici cea mai mare din lume (decât ca suprafață interioară). De fapt, această construcție nu este nici măcar o catedrală, termen care desemnează o biserică în care se află scaunul episcopal.
Catedrala Romei este Sfântul Ioan din Laterano. Dar Sfântul Petru este totuși cea mai mare biserică din Europa, capabilă să adăpostească 60.000 de credincioși. Aceste recorduri de mărime sunt irelevante în comparație cu prestigiul pe care bazilica îl are ca operă de artă unică și ca putere eccleziastică. Din micuțul balcon al fațadei, Papa își rostește binecuvântările și de undeva de aproape, e anunțat și numele noului papă.

Câteva din cele mai mari nume ale Renașterii sunt implicate în proiectarea și pictarea acestei capodopere, inclusiv Rafael Sanzio și Michelangelo Buonarroti. Primul arhitect al acestei lucrări a fost Donato Bramante, care a desenat o catedrală cu dom mai scund, cu o navă mult mai scurtă și o fațadă diferită. Inspirația inițială a fost Panteonul din Roma, ultima minune arhitecturală a antichității, care mai supraviețuia în oraș. Dar domul ridicat pe tambur al Catedralei din Florența, care a marcat începutul Renașterii în arhitectură, a fost un punct de cotitură, care nu mai putea fi ignorat. Ce începuse ca o întoarcere la rădăcinile antice ale Cetății Eterne, a ajuns cel mai clar exemplu de clasicism al Renașterii, încărcat apoi de elementele noului stil la modă în Europa catolică: barocul.

Proiectul a fost început de Papa Iuliu al II-lea, unul dintre papii propulsați de influenta familie a bancherilor de Medici, ale cărui practici de vânzare a indulgențelor pentru a colecta fonduri, au dus chiar la izbucnirea Reformei și separarea unei părți din continent, devenit Protestant. Numele unui alt papă, Paul V Borghese, e vizibil pe frontispiciu, într-o dedicație cătr Apostol.

Trăsătura distinctivă a arhitecturii construcției e domul ridicat pe un tambur, care împreună cu luminatorul, spațiul deschis și ridicat de deasupra, atinge 136 m, cel mai înalt dom din lume. Cupola imită ideea de design a lui Filippo Brunelleschi, folosită la Florența, cu două domuri, unul mai mare la exterior, altul mai mic la interior, și un spațiu gol la mijloc. În momentul morții lui Michelangelo, domul era gata doar până la nivelul tamburului, fiind terminat de Giacomo dalla Porta. Deși marea piață din fața bisericii și bulevardul tăiat mai târziu de Mussolini au oferit spațiu suficient, domul e în continuare obturat de nava prea lungă și fațada decorativă. Cele mai bune imagini cu domul se pot vedea de la mare depărtare, dinspre grădinile Vaticanului, unde vegetația e un obstacol mai mic, sau de pe Castelul Sant Angelo, fostul mausoleu al lui Hadrian.
La rândul ei, terasa bisericii devine o oportunitate de a admira Roma de la înălțime, pentru cei care urcă pe scări sau cu liftul.

Piața Sfântul Petru noaptea

Fațada masivă e opera lui Carlo Maderna, care a decorat-o cu un rând de coloane corintice gigantice, deasupra cărora sunt statui ale lui Iisus, ținând crucea, flancat de Ioan Botezătorul și 11 dintre apostoli. Absent din această enumerare e apostolul Petru, reprezentat în piață de o statuie de 5,5 m înălțime, străjuind intrarea alături de Pavel, care nu a făcut parte din rândul apostolilor, dar e cel mai influent predicator al Evangheliei.
Întreaga fațadă are 115 m lățime, 45 m înălțime și e încadrată cu turnuri cu clopote și ceas, în puncte unde erau prevăzute turnuri mai mari, ce nu au putut fi ridicate, din cauza instabilității solului.

Un alt artist, care și-a dedicat 50 de ani din viață decorării interiorului, a fost Gian Lorenzo Bernini, autorul pieței din fața edificiului. Din biserică se poate trece în Capela Sixtină și în restul aripilor palatului, actualul Muzeu al Vaticanului.

Mai multe despre: Destinatii • arhitectura • biserica catolica • Carlo Maderna • Donato Bramante • Italia • Michelangelo • Michelangelo Buonarroti • Roma • Sfantul Petru • Vatican