en
ro
Cum a sculptat Constantin Brâncuşi faţa oraşului Târgu Jiu

În 1937, când Areţia Tătărescu i-a propus realizarea ansamblului de la Târgu-Jiu, Constantin Brâncuşi era deja spre finalul odiseei care îl purtase din satul vecin Hobiţa, la Paris şi New York, pentru a revoluţiona arta contemporană. Văduvele ostaşilor căzuţi în primul război mondial doreau să comemoreze printr-un monument sacrificiul celor care participaseră astfel la înfăptuirea […]

Monumentele geologice din Bucegi: Sfinxul și Babele

Înghețul și dezghețul, vântul și apele au creat pe crestele Munților Bucegi câteva monumente naturale care atrag turiștii și aprind imaginația celor care le privesc. Nu se poate ști cu certitudine dacă pe lângă efectele fenomenelor naturale monumentele nu au fost modelate și de mâna omului. Din păcate, urmele trecerii celor mai puțin civilizați dintre […]

Cabana Mălăiesti, locul unde zăpada nu se topește nici în arșița verii

Cabana de la Mălăiești e un ultim popas în drumul spre Vârful Omu, dar poate fi și o destinație în sine, dată fiind frumusețea deosebită a Văii Mălăiești, străjuită ca un amfiteatru de crestele Bucegilor. cabana nouă de la Mălăiești Pe platoul de la Mălăiești se găsesc două construcții care pot oferi adăpost turiștilor. Refugiul […]

Palatul Dolmabahce din Istanbul, comoara sultanilor de pe Bosfor

Palatul Dolmabahce e cea mai mare și mai luxoasă reședință din Turcia: 15.000 de metri pătrați construiți, 285 de camere, fără a socoti băile, holurile și anexele. În palat se întâlnește opulența orientală a celor șase sultani care l-au locuit (ultimii conducători ai Imperiului Otoman) cu rafinamentul occidental. De altfel, palatul seamănă mai mult cu […]

Mănăstirea Voroneț și mesajul ezoteric din pictura bizantină

Mănăstirea Voroneț e cea mai faimoasă dintre ctitoriile lui Ștefan cel Mare, un monument aflat și pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Frescele sale vorbesc despre rafinatele cunoștinte ezoterice ale teologilor medievali moldoveni și despre talentul artistic al meșterilor anonimi. Exteriorul bisericii mănăstirii Voronețul e la 5 kilometri de Gura Humorului, județul Suceava, iar din 1991 […]

Vulcanii noroioși din Buzău: în vizită pe solul altei planete

Sunt o raritate în Europa și o adevarată bizarerie. Vulcanii noroioși din localitatea Berca, județul Buzău, vă oferă cea mai accesibilă posibilitate de a păși pe un sol care seamănă cu suprafața selenară, sau de a fi în apropierea craterului unui vulcan pentru a fi martorul unei erupții în deplină siguranță. Vulcanii noroioși apar în […]

Domeniul Reginei Maria de la Balcic

Regina Maria a iubit atât de mult acest loc fermecat încât a cerut prin testament ca inima să-i fie depusă aici, la malul Mării Negre. Cum România a fost nevoită să cedeze Cadrilaterul, iar Balcik a devenit o localitate din Bulgaria, caseta respectivă s-a perindat între Castelul Branșsi Muzeul Național de Istorie. Vizitând fermecătorul castel […]

Cum arată Casa Poporului pe dinăuntru

De ziua națională a României, Palatul Parlamentului și-a deschis porțile celor curioși să vadă cum arată ctitoria lui Nicolae Ceaușescu la interior. Vestea buna e că monstrul de marmura și beton care a mutilat centrul orașului arată mai bine la interior decât la exterior, poate și pentru că mare parte din amenajări sunt de dată […]

Școala din Atena, capodopera lui Rafael: Renașterea face o plecăciune în fața antichității grecești

Pentru Renaștere, Grecia antică era modelul suprem. Sau, pentru a folosi un concept platonic, întreaga epocă era o anamneză, procesul de reamintire a celei mai frumoase arte produse vreodata, a unei perioade cu dezbateri fecunde, într-o societate deschisă și animată de curiozitate. Astfel, când Papa i-a cerut lui Rafael, care avea doar 27 de ani, […]

Columna lui Traian de la Roma, monumentul din care românii au aflat cele mai multe lucruri despre daci

Pentru Roma, cucerirea Daciei a fost un eveniment atât de important, încât împăratul Traian a plătit un festival desfășurat în Coloseum timp de 123 de zile. Urmând dictonul latin Pâine și circ, a fost un spectacol grandios: 10.000 de gladiatori au înfruntat 11.000 de animale sălbatice. Dacă am păstra proporțiile, ar trebui să ne închipuim […]

Napoleon Bonaparte, o personalitate care dovedește că de la geniu la genocid nu e decât un pas

Pentru unii, Napoleon e unul dintre cei mai străluciți oameni care au trăit vreodată, un legislator vizionar și un cuceritor îndrăzneț. Pentru alții, Corsicanul a fost doar un tiran nemilos, a cărui obsesie pentru război și putere a produs un genocid estimat la 6 milioane de morți. Nu doar francezii îi cultivă amintirea. Un muzeu […]

Zoo Băneasa, locul unde copiii învață să iubească animalele de dincolo de gratii

”Afară e vopsit gardul și înăuntru, leopardul!”. E prima schimbare pe care o remarci când revii la Grădina Zoologică din Băneasa. Poarta de la intrare e acum frumos acoperită cu imagini în relief și viu colorate ale animalelor care se presupune că există într-o asemenea instituție. Girafa, elefantul și zebra sunt doar desenate pe această […]

Animalele de la Grădina Zoologica Băneasa, în hibernare pe timpul iernii

După unii, condițiile în care sunt ținute animalele la Grădina Zoologică Băneasa sunt o adevarată barbarie. Pentru cei care preferă să vadă jumătatea plină a paharului, aici e singurul loc accesibil unde copiii pot vedea pe viu necuvântătoare pe care le-ar mai întâlni doar pe Animal Planet. Iarna, șansele ca balanța să încline de partea […]

Ateneul Român, cea mai frumoasă construcție din București

Ateneul Român a fost ridicat între 1886 și 1889, la inițiativa societății omonime, care a lansat o campanie de donații cu un slogan celebru: „Dați 1 leu pentru Ateneu!”. Banii s-au strâns în câțiva ani și construcția a devenit unul dintre motivele pentru care Bucureștiul a primit supra-numele de Micul Paris. Nu era singura construcție […]

Cetatea de Scaun a Sucevei, mai rezistentă decât Constantinopolul

La 23 de ani de la căderea Constantinopolului, care cutremurase întreaga lume creștină, sultanul Mahomed al II-lea “bătea” la porțile Sucevei. Zidurile cetății lui Constantin, despre care se crezuse că sunt inexpugnabile, căzusera sub asediul vijeliosului cuceritor musulman și al noului tip de tunuri folosit, dar în 1476 zidurile cetății lui Ștefan au rezistat și […]

Ruinele de la Sarmizegetusa, capitala Daciei ocupate de romani

Numele Sarmizegetusa este împărțit de două situri arheologice, aflate la 40 km depărtare și legate de luptele soldate cu ocuparea Daciei de către latini. Primul cuprinde ruinele capitalei dacilor din Munții Orăștiei, Sarmizegetusa Regia. Al doilea, aflat chiar în satul Sarmizegetusa, județul Hunedoara (prezentat aici) e mai puțin spectaculos și cuprinde ruinele coloniei Ulpia Traiana […]

Catedrala din Timisoara, o emblema a orasului de pe Bega

Pe treptele acestei catedrale s-a murit pentru libertate in decembrie 1989 si pe aceleasi trepte oamenii s-au adunat cu lumanari in primul oras liber de comunism al Romaniei: s-au rugat si au cantat cantecele “haiducilor” de la Phoenix, fugiti in Germania din acelasi oras in anii ’70. Catedrala ortodoxa din Timisoara a fost construita in […]

Manastirile din Bucovina (nordul Moldovei)

Bucovina e un muzeu in aer liber. In peisajul neatins al codrilor de fag si dealurilor cu verdeata se gasesc cateva comori de etnografie, sate in care traditiile sunt inca vii, unde pot fi admirate mestesuguri si straie populare, dar mai ales faimoasele manastiri datand din epoca lui Stefan cel Mare si a urmasilor sai. […]

Meniu
Facebook/WebPhoto.ro
Alte pagini
  • Jooble
    locuri de munca pentru fotografi
  • Evadare
    blog scapat de sub control
  • Craciun fericit .ro
    Cel mai bun organizator de petreceri de Craciun soseste cu reni adevarati
  • Astro foto
    Site specializat in fotografia astronomica si vanatoarea de eclipse
1 9 10 11