Termele lui Dioclețian, muzeul de antichități al Romei

Termele romane erau mult mai mult decât un loc de relaxare și de întreținere a igienei. Includeau cel mai probabil biblioteci, piețe unde se puteau ține discursuri și recita poeme. Cei 3.000 de romani care ar fi putut folosi această baie publică simultan foloseau cu siguranță momentul și pentru a socializa.

Complexul folosea și alte invenții admirabile ale romanilor, ca apeductul, cu ajutorul căruia apa termală sau de izvor era adusă de la muntele din apropiere. Băile aveau de obicei trei secțiuni principale, cu numeroase nișe, mai mult sau mai puțin private. Caldarium era spațiul de la interior, unde avea loc spălatul propriu-zis. Următoarea incintă era tepidarium, pentru băi calde. În fine, ultima cameră era frigidarium, pentru băile reci. Aceasta era și cea mai mare dintre incinte.

O zi petrecută la terme putea să înceapă cu o ședință de saună sau cu o baie fierbinte și să se încheie cu un masaj sau ungere cu uleiuri ori alte tratamente.

O parte din acest complex vechi de 2.300 de ani a fost transformată de Michelangelo într-o mare bazilică, Santa Maria a Îngerilor și Martirilor. O altă aripă, de înălțimi absolut uimitoare, găzduiește acum o secție a Muzeului de Arheologie al Romei.

Printre exponate există un sarcofag din Potonaccio și un basorelief cu scene de război. Curtea interioară a palatului e cel mai frumos loc din complex, presărată și ea cu statui antice și fragmente ale vechilor bazine.