Locuri de văzut în Dubrovnik, Croația

Dubrovnik nu face excepție, pentru că vreme de secole latina, apoi italiana, au fost limba de zi cu zi a elitei, chiar și după ce slavii au început să devină majoritari.

Unul dintre numeroșii artiști italieni, care au înfrumusețat Dubrovnikul, a fost Onofrio di Giordano della Cava, care a avut un rol cheie în modelarea celor mai importante construcții: Palatul Rectorilor și rezervorul de apă, care a devenit cunoscut ca Fântâna lui Onofrio.

Și astăzi, această fântână e folosită de turiștii care vor să își potolească setea și e probabil cel mai fotografiat obiectiv din stațiune. Pentru că e foarte mare și are o formă bizară, de clopot, e folosită și ca punct de întâlnire pentru grupurile de vizitatori. Fântâna e foarte aproape de una din porțile orașului vechi, fiind considerată neoficial centrul urbei.

Instituția rectorului se asemăna cu aceea a dogelui de la Veneția. Era o formă de conducere colectivă, aleasă prin vot, a republicii Ragusa, așa cum s-a numit Dubrovnik vreme de sute de ani. Rectorul avea în principal funcții ceremoniale și de reprezentare, deci instituția avea nevoie de un sediu care să impresioneze.

Numeroși artiști au lucrat la acest palat, construind și refăcând lucrarea după mai multe cutremure, în diferite stiluri, de la gotic, la renascentist și, pe alocuri, baroc. Rândul de coloane cu capiteluri sculptate impresionează încă și astăzi, prin frumusețea și ingeniozitatea decorațiunilor goticului venețian. E un exemplu de potențial al acestui stil, care permitea fiecărui meșter să își etaleze creativitatea.

Ca și Palatul Dogilor din Veneția, cu care seamănă în eleganță și funcții, se remarcă schimbarea de formă de la o coloană la alta, armonizată în ansamblu ca într-o simfonie. Renașterea a schimbat acest obicei, și a adus în atenție artiști de geniu, cu o viziune unitară, grandioasă. Meșterii trebuiau de acum să urmeze un tipar dat, într-o formă de automatizare și de diviziune a muncii, iar asta a fost considerată de unii o degradare a mentalității. Astăzi, Palatul Rectorilor e un muzeu de artă.

Ca orice oraș medieval, Dubrovnik s-a dezvoltat în jurul unor biserici reprezentative. Cea mai mare e Catedrala Înălțării Maicii Domnului. O frescă de Tițian (Titziano Vecellio) cu același subiect e cel mai important obiect de artă din interiorul catedralei. Cu o cupolă ceva mai mică și o fațadă similară, o altă biserică de lângă Palatul Rectorilor poartă hramul Sfântului Blaise, patronul spiritual al Dubrovnikului. Blaziu sau Vlasie de Sebastia, un martir armean, e sărbătorit anual la Dubrovnik cu lumânări aprinse și o procesiune în timpul căreia sunt eliberați porumbei albi. Mănăstirea Dominicană, cu un pațio – curte interioară înconjurară de un coridor cu coloane – adăpostește și ea un muzeu cu peste 200 de incunabule – cărți din primii ani ai tiparului, cu decorațiuni artistice.

În 2002 a fost terminat un pod de peste 500 de m peste un golf care separa orașul de continent. Podul a costat sub 30 de milioane de euro și a primit numele lui Franjo Tudman, primul președinte al Croației independente, o figură controversată, acuzat, ca și Slobodan Miloșevici, de crime de război în timpul războiului iugoslav.