Panteonul din Napoli, bazilica San Francesco di Paola

Bazilica de faţă, care imită panteonul de la Roma, nici nu era destinată a fi o biserică, ci un monument pentru Napoleon Bonaparte. Impetuosul corsican împânzise europa cu o dinastie proprie de rubedenii încoronate sau căsătorite în familii domnitoare. Dar sorţii s-au schimbat şi pentru el şi pentru cel ce comandase proiectul redesenării actualei Pieţe a Plebiscitului, regele Murat al Napolelui, căsătorit cu sora lui Napoleon. Burbonii şi-au redobândit tronul în Napoli, reluând lucrările la principala piaţă a oraşului.

La un capăt al pieţei e bazilica sfântului Francisc, cu domul ei care seamănă izbitor cu panteonul şi coloanele sale groase, în timp ce în celălalt capăt se găseşte Palatul Real, reşedinţa familiei regale.

Biserica are o cupolă înaltă de 53 m şi e pusă în valoare de un portic semicircular cu 38 de coloane dorice, proiectat de Leopoldo Lapera. Ansamblul e făcut să semene cu piaţa din faţa catedralei San Pietro de la Vatican. Frontonul triunghiular în stil clasic se sprijină pe şase coloane ionice. Domul principal e susţinut la interior de 34 coloane de 11 m înălţime. Arhitectul Pietro Bianchi a terminat lucrările la biserică în 1846.

În spaţiul deschis foarte vast al Pieţei Plebiscitului, între biserică şi palatul regal, sunt două statui ecvestre, reprezentându-i pe Carol al III-lea al Spaniei şi pe Ferdinand I, ambii domnitori ai regatului napolitan din dinastia de Burbon.

Regele Carol al III-lea, din casa de Burbon

Regele Giacchino Murat al Napolelui, cel care a iniţiat proiectul acestei pieţe